Intrarea în oraş, străjuită mereu de simboluri ponosite!

Toţi cei care au ca destinaţie Sinaia, Valea Superioară a Prahovei sau sunt în tranzit pe DN1 dau cu ochii, la intrarea în oraşul nostru, de o „carte de vizită“ care nu ne onorează nicidecum. Alături de masa cu bănci de piatră devenită ruină – pe care am prezentat-o în ediţia anterioară – stă tristă o fântână.  Ponosită ca vai de lume, înconjurată de buruieni şi gunoaie mărunte, nu te îmbie deloc să-ţi astâmperi setea. Colac peste pupăză, la un pas, un capăt ruginit de conductă de canalizare deversează un mic şuvoi de licid ce răspândeşte un miros dubios, care te duce imediat cu gândul la posibilitatea ca scurgerea respectivă să provină chiar din vreo canalizare… Nu ar fi nimic de mirare ca cei responsabili cu acest loc să-l lase în părăsire tocmai pentru ca cei ce urmează să ajungă în Sinaia, sau doar să o tranziteze, să se obişnuiască de la început cu „peisajul“! Căci în continuarea drumului privirea îţi va fi agresată de tomberoanele de tablă care dau „efervescent“ pe afară de pline de gunoaie şi negolite la timp ce sunt, flancate de mizeria şi PET-urile de pe marginea podeţelor şi conductelor de scurgere ce subtraversează şoseaua…

You may also like...

Leave a Reply