Un cartier ieşit de mult din sfera de interes a puterii locale: Tirul cu Porumbei…

DSCN7013        DSCN7012

Ce-a de-a patra oprire din periplul nostru prin cartierele sinăiene o facem – respectând traseul stânga-dreapta pe harta oraşului – în cartierul Tirul cu porumbei. Puterea locală dă dovadă de mulţi ani că habar nu are că această zonă rămâne parte integrantă a oraşului nostru, considerând-o probabil un fel de „diaspora edilitară“! Motivul unei astfel de atitudini de adâncă ignoranţă, de cumplită nepăsare, nu e greu de bănuit… Zonele din Sinaia, indiferent cât de întinse ar fi ca suprafaţă, care nu au o densitate mare de locuitori (potenţiali votanţi, lesne „îmbârligabili“ cu vorbe meşteşugite) nu prezintă nici cel mai mic interes pentru aleşii noştri! Nici măcar odată la patru ani… Situaţia nu e deloc singulară în oraşul nostru, exemplele asemănătoare fiind suficiente. Însă, atunci când vine vorba de cartierul Tirul cu porumbei, putem spune că indiferenţa edililor într-adevăr… „se vede“!

Nici măcar cineva cu o memorie de elefant nu credem că ar fi capabil să-şi reamintească acum câtă vreme s-a petrecut ultima vizită a vreunui edil ( nu neapărat la cel mai înalt nivel!) în cartierul Tirul cu Porumbei, evident, în interes de serviciu… La un moment dat circula prin oraş o anecdotă plină de sarcasm: „Vai de ăştia din Tir! Măcar dacă ar locui acolo vreun mahăr, că doar aşa ar mai putea scăpa şi ei de probleme!“ Nu ştim dacă locuitorii zonei respective sunt ghinionişti că nu şi-a făcut nimeni dintre „influenţii“ oraşului vilă sau pensiune acolo. Ştim însă că (indiferent de numărul lor!) sinăienii din acest cartier sunt contribuabili la bugetul local, la fel ca toată lumea. Pe cale de consecinţă, au aceleaşi drepturi cu cei care locuiesc în centru, zona favorită a puterii locale, sau în zonele înţesate de blocuri, care mustesc de alegători! Oricine încearcă să ajungă în acest cartier, se va izbi de la început de halul jalnic în care arată de ani şi ani drumurile din zonă.

NE-AU RĂMAS PROMISIUNILE-N GÂT…

Referitor la drumuri, încă din campania electorală pentru alegerile locale din 2008 sinăienilor le era dat să audă că edilii au de gând să reabiliteze „toate drumurile şi aleile din Sinaia!“ Au uitat însă să precizeze două lucruri importante: până când va dura acest amplu proces de reparaţii? Doi: drumurile din cartierul Tirul cu Porumbei mai intră cumva în categoria „tuturor străzilor şi aleilor“? Din cât se vede cu ochiul liber, fără binoclu, nu prea… Tot în aceeaşi perioadă – au trecut ŞAPTE ANI de atunci! – se afirma sus şi tare că suntem pe primul loc în judeţ la reparaţiile de străzi! Până în 2010, puterea locală ne dădea ferme asigurări că (printre altele) străzile din acest cartier vor fi reparate. De la „termenul limită“ al acestei promisiuni (complet nefondate?) însă n-au trecut decât cinci ani, aşa că… N-ar trebui să vă surprindă dacă veţi fi refuzaţi de vreun taximetrist când îi veţi solicita să vă ducă în acest cartier. Nu toată lumea e dispusă să-şi rupă literalmente maşina pe drumurile din această zonă, care arată ca după bombardament! Şi dacă tot vorbeam de dificultăţile conducătorilor auto de a se deplasa prin acest cartier, venirea sezonului de iarnă este poate cel mai negru coşmar al tuturor în sensul celor afirmate.

ÎNOTÂND CU GREU PRINTRE NĂMEŢI…

Dacă vara, când drumurile sunt uscate, deplasarea prin cartierul Tirul cu Porumbei este o adevărată aventură, iarna, după ce totul este acoperit cu zăpadă deplasarea devine uneori chiar imposibilă, la modul propriu! Utilajale de deszăpezire nu intră nici în ruptul capului pe vreo stradă neasfaltată, să nu-şi zgârie lama! Iar edilii se pare că nu au de gând să le asfalteze vreodată… Din această dilemă e greu de ieşit! Cât despre locuitorii din amontele cartierului care vor să ajungă iarna pe jos în oraş sau înapoi acasă… Ar trebui să le ţinem pumnii în faţa acestei mari încercări! Dar, în fond, de ce nu-şi cumpără o maşină de teren, ca să scape de această problemă? Unii posesori de imobile din zonă au închiriat la un moment dat un utilaj, pe cont propriu, pentru a tăia drum prin nămeţii de pe carosabil, pentru că situaţia devenise critică. Dar de ce i-ar păsa puterii locale de oamenii de acolo, dacă sunt puţini – deci neglijabili în momentele electorale, singurele care contează pentru ei! Problemele nu se termină însă aici, cum era de bănuit. Dacă vă închipuiţi că serviciile de salubrizare au altă calitate decât cele prestate în restul cartierelor „mărginaşe“, ce găzduiesc vulgul sinaiei, vă înşelaţi amarnic! Noroc măcar cu microbuzul care ajunge la marginea cartierului, că încă mai vine. Dar numai din când în când… Şi toate astea adunate vă vor da imaginea grijii pe care puterea locală o poartă sinăienilor! Dacă un locuitor de la limita de sus a Tirului vrea să se răzbune pe poştaş, atunci îşi face abonament la un ziar cotidian…

 

You may also like...

Leave a Reply