Aceste lucruri… „ne doare“! Permanenţe sinăiene: sacii cu gunoi!

Această invenţie americană a sacilor din plastic pentru depozitarea gunoiului menajer ne oferă avantaje dintre cele mai mari. Din nefericire însă, foarte mulţi dintre ai noştri nu au învăţat cum se folosesc sacii respectivi. Se pare că tot balcanici vom rămâne, până în măduva oaselor, cât va fi pământul pe pământ.
Ar fi necesar ca pe eticheta sulurilor cu saci menajeri, atunci când sunt comercializaţi, să fie menţionat expres şi faptul că aceştia, odată umpluţi cu resturile de care ne-am debarasat din gospodărie, nu trebuie nici atârnaţi pe gard, nici sprijiniţi în faţa porţii, nici abandonaţi pe trotuar şi cu atât mai puţin legaţi la gură şi sprijiniţi de stâlpii din puţinele intersecţii importante pe unde mai trec turiştii!
În imaginea de faţă discutăm de un caz încă fericit. De ce? Pentru că maidanezii încă n-au apucat să sfârşie sacii, să le împrăştie conţinutul în căutarea resturilor alimentare…

You may also like...

Leave a Reply