Încropeli edilitare pe bulevardul Ferdinand

Se pare că ne-am înşelat atunci când crezut că edilii noştri se vor ţine de cuvânt şi că modernizarea bulevardelor centrale va însemna cu adevărat… modernizare. Sau te pomeneşti că bulevardul Ferdinand nu e atât de central încât să merite atenţia deplină a mai marilor urbei. A fost refăcut pavajul, însă, după cum se vede, mai lipsesc anumite elemente ca această modernizare să reprezinte un „tot unitar“. Gurile de canalizare din trotuare au fost astupate, ce-i drept. Însă nu cu capace din metal noi şi moderne aşa cum ar fi fost normal şi, mai mult ca sigur, prevede şi proiectul. Deocamdată au fost tăiate la dimensiune nişte şipcuţe, frumos fasonate şi aranjate care îndeplinesc acum rolul de a îi feri pe trecători să-şi rupă oasele prin găurile respective. Să credem că e vorba de o chestie rustică sau, pur şi simplu, avem de-a face, din nou, cu acelaşi fel de indolenţă edilitară cu care ne-am obişnuit?

You may also like...

Leave a Reply