Pro sau contra blocării centrului la „evenimente“?

Evenimentele publice e de presupus să aducă unele beneficii concrete oraşului în care sunt organizate. La fel şi locuitorii, la rândul lor, ar trebui să se numere printre cei avantajaţi de astfel de iniţiative. Însă odată ce asemenea manifestări presupun blocarea circulaţiei rutiere în centrul oraşului, se schimbă datele problemei. Lista evenimentelor proprii ale oraşului care presupun blocarea centrului oraşului este destul de consistentă. Şi uneori – cum ar fi „bâlciul de toamnă“ – oprirea traficului rutier durează câteva zile în şir. La sfârşitul săptămânii trecute am scăpat însă ceva mai uşor dinpunct de vedere al duratei. Nici spectacolul n-a fost de lepădat, unii trecători apreciind evoluţia echipelor de ciclişti! De această dată chiar dacă prin centrul oraşului a fost oprită circulaţia rutieră, valul de nemulţumire din partea sinăienilor nu s-a ridicat la aceeaşi amploare ca de obicei! Să credem că este vorba de o brusc schimbare de mentalitate? Neajunsurile sunt, de fapt, aceleaşi atât pentru agenţii economici, cât şi pentru cei care au nevoie, spre exemplu, de o ambulanţă, un taximetru sau de vreo intervenţie de urgenţă. Peste tot în lume astfel de manifestări se organizează în oraşe, dar evitându-se, pe cât posibil, astfel de „paralizii“ edilitare. Noi suntem însă ceva mai speciali!

You may also like...

Leave a Reply