Întâmplare fără precedent la primăria sinăiană! Un pensionar din Platou Izvor, dispărut de trei ani, descoperit sub un maldăr de hârtii şi dosare, la biroul de impozite şi taxe locale!

De când cu deschiderea sediului cel nou al primăriei şi modernizarea actului administrativ am crezut că nu vom mai avea parte de surprize… Totul ar fi trebuit să se rezolve rutinier, ca-n ţările occidentale, la ale căror înalte standarde ne dorim de atâta amar de vreme să ajungem şi noi. Asta ar fi însemnat că promptitudinea şi eficienţa în rezolvarea problemelor cetăţenilor să fie cacracteristici principale. Nu întotdeauna însă socoteala de acasă se potriveşte cu cea de la ghişeuL primăriei! Datorită acestui fapt uneori ne umplem până peste cap de… inedit. Aşa după cum s-a întâmplat şi în cazul de faţă, pe care sarcasticii îl consideră uşor comic, fără a pune la suflet dramatismul copleşitor care emană din incident. Oricum, puterea locală a încercat la început să muşamalizeze complet incidentul. Văzând că nu poate face acest lucru, pentru că treaba – cum, necum – a răsuflat, a încercat să minimizeze întâmplarea, dându-i chiar o notă comică… Ne facem datoria să vă aducem la cunoştinţă faptele exacte, după cum ni le-a relatat cu lux de amănunte chiar Titi Popritu, înalt funcţionar (1,82 m) în cadrul aparatului administrativ sinăian. Zilele trecute la unul din serviciile primăriei noastre a avut loc un banal control al unor acte administrative. Acesta a presupus mutarea unor bibliorafturi în alt departament, lucru care a dus la o descoperire uluitoare! E vorba de un pensionar din cartierul Platou Izvor, care rămăsese blocat în hârțogăria primăriei sinăiene! Gică Dosărescu, 77 de ani, poreclit de vecini şi „Omul cu chitanţa“, fusese dat dispărut de familie încă de acum trei ani. Acesta plecase la primărie să-și plătească impozitele și nu s-a mai întors acasă… Deşi familia încetase să spere, iată, soarta nu a fost de această dată potrivnică, pentru că avem de-a face cu un om cu mare respect pentru îndatoririle financiare de cetăţean faţă de bugetul local! “A plecat pe la 6 dimineața, să prindă loc la coada de 8:30. I se citea pe faţă încrederea că pe la prânz o să-i vină rândul să plătească, ca să nu mai fie nevoit să aştepte până după pauza de masă a funcţionarilor! I-am dat paltonul ăla bun și căciula de ocazii speciale, că era ger afară. Avea și banii pregătiți. S-a mai întâmplat să vină peste câteva zile, pentru că nu a prins loc, dar de data asta a fost diferit, ceva cumplit. Mă bucur mult că l-au găsit”, a declarat plângând soția pensionarului. Se pare că nefericitul eveniment s-a datorat neatenției domnului Dosărescu. Acesta, fără să vrea, a intrat în zona de lucru a funcţionarilor primăriei, unde riscul de prăbușire a hârtiilor este în orice moment maxim. Neavertizat asupra pericolului, a rămas imobilizat în momentul în care mai multe bibliorafturi aferente anului 1971 s-au desprins de tavanul de care erau lipite și l-au acoperit, literalmente… Miracolul supravieţuirii sale în tot acest răstimp pare de domeniul fantasticului. Însă adevăratul lucru care l-a ţinut în viaţă în acest îndelungat răstimp nu a fost decât incredibil de puternica-i dorinţă de a-şi putea plăti taxele pe care le datora la buget. Nu admitea să creeze nici un fel de dificultăţi administraţiei locale! Credea cu tărie în efortul ei susţinut de a înscrie şi menţine Sinaia pe un drum ascendent! Un eveniment bizar, cu un contribuabil model care merită toată stima! Fără astfel de oameni nu am mai fi avut astăzi atâtea panseluţe, giratorii, alveole, pavele, şantiere, telegondolă, bâlciuri sau raliuri… Lucruri fără de care existenţa sinăienilor ar fi fost mult mai searbădă! (PEMFLET)

You may also like...

Leave a Reply