Sinaia văzută de la… nivelul străzii!

Pentru că la noi în Sinaia totul se desfăşoară într-un cadru absolut legal, se pare că şi puterea locală încearcă să facă eforturi ca până în cele mai mici amănunte să nu poată fi acuzată de nimic. Deşi nu era… Pe bulevardul Republicii limuzinele care stăteau parcate ori pe trotuar, ori pe carosabil în momentul în care „anumite“ persoane se adunau la şedinţe la un „anumit“ sediu de partid, erau nevoite să încalce legea. Lucru pe care – e fapt bine ştiut – politicienii de acest calibru nu-l admit. Iată că, acum, problema s-a rezolvat. S-a rezolvat! Dar, chit că nu suntem cârcotaşi, doar într-o mică măsură, pentru că lângă sediul partidului respectiv nu au apărut decât trei locuri de parcare. Însăşi geografia zonei nu permite mai mult. Cu toate astea am putea înscrie povestea de faţă la „Rubrica de Veşti bune“. E o dovadă că, cel puţin, oamenii îşi doresc să respecte pe cât posibil ceea ce este de respectat în acest oraş.

Persoanele cu grave probleme locative din oraşul nostru aşteaptă de prea mulţi ani darea în folosinţă a locuinţelor pe care le vedeţi în imagine. Ce-i drept, nici aleşii noştri nu se lasă mai prejos. Aproape că nu este şedinţă a Consiliului local în care să nu constatăm apariţia unor proiecte de hotărâre – votate, bineînţeles, de majoritatea „supusă“ la foc automat – legate de anumite investiţii, referitoare la ducerea la bun sfârşit a lucrărilor pentru finalizarea imobilului în cauză. Nu stăm acum să facem o înşiruire a actelor normative locale şi a sumelor pe care acestea le prevăd. Se vorbeşte despre folosirea unor sume de bani pentru „infinite“ reţele de utilităţi etc. Deocamdată singurul lucru concret este o balustradă din lemn, asemenea unei capre pentru tâmplari, ce se întinde de-a lungul intrării principale a blocului. E nevoie de aşa ceva pentru ca blocul să fie tencuit şi până la urmă dat în folosinţă, nu doar ca momeală electorală?

You may also like...

Leave a Reply