Manifestări de certă valoare la Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni! Recital cameral şi lansare de carte

Sâmbătă, 27 iunie 2015, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni a avut loc lansarea cărţii de poveşti “Petrişor şi bănuţii de aur” de Irene Postolache, apărută la editura Sinteze din Galaţi. Este o carte de debut în care autoarea, manager la pensiunea Casa Magică din Buşteni, face dovada că, pe lângă activitatea de succes în domeniul turismului, este şi o talentată povestitoare. Despre carte şi scriitoare au vorbit directorul centrului, domnul Constantin Spurcaciu şi scriitoarea Angela Baciu, iar autoarea a citit, spre exemplificare, două scurte poveşti din carte. După lansare, tinerii artişti, violonistul Leon Mladin şi pianistul Ştefan Vîrtejaru, ambii absolvenţi ai clasei a X-a la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, au susţinut un “Recital cameral” în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, violonistul fiind acompaniat de pianista Diana Spânu Dănilă. În cadrul unui frumos program cu lucrări din Bach, Mendelssohn, Sarasate, Schumann şi Prokofiev, tinerii muzicieni au făcut dovada talentului lor, fiind apreciaţi de public prin aplauze susţinute şi flori. Sâmbătă, 4 iulie 2015, începând cu orele 16.00, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va avea loc o prezentare de produse naturiste (suplimente alimentare) ale Academiei Ramissio din Cehia, ambientată, în pauze şi la final, cu muzică şi poezie în interpretarea lui Horia Bârleanu şi Eugen Ungureanu.

You may also like...

Leave a Reply