Nicolae Voiculeţ, singurul naist al lumii, care a cântat la Sfinxul României

b

La limita dintre creștinism, mister și magie, artistul Nicolae Voiculeț a adus pe 24 Iunie, în fața Sfinxului din Bucegi, sute de oameni, la o sărbătoare a iubirii cu ocazia sărbătorii de Sânziene. Platoul Sfinxului a devenit vibrant și plin de oameni care cântau, dansau și vărsau lacrimi împreună cu artistul. Sute de români au luat cu asalt telecabina și alte mijloace de transport. Mulți au venit pe jos, în încercarea de a participa la sărbătoarea iubirii și fertilității. Atmosfera a fost cu adevărat înălțătoare de la primele sunete, iar cei prezenți au intrat aproape în transă participând la ritualuri străvechi. Prima parte a concertului a avut loc în seara de 23 Iunie, la Catedrala Sf. Apostol Andrei din Ploiești, dar cu câteva ore înainte de începerea concertului, artistul și-a luat naiurile și a mers să cânte pe culoarele Spitalului Județean din Ploiești, pentru toți pacienții aflați în suferință acolo. “De ziua Sfântului Ioan Botezătorul am cântat pentru cei aflați în suferință la Spitalul Județean din Ploiești, plecând de acolo cu inima sfâșiată de durere. Seara am cântat pentru cei care cred în Dumnezeu, la catedrala Sfântul Apostol Andrei, unde mi-am simțit inima plină de bucurie. Noaptea am plecat spre Bușteni să cânt a doua zi la Sfinxul dacic al României. Acolo m-am simțit acasă. Peste tot am avut cu mine un înger păzitor: fetița mea, Maria. Vă mulțumesc tuturor!”, a declarat Nicolae Voiculeț la finalul concertului.

You may also like...

Leave a Reply