Rubrica de veşti bune: Mai şi reparăm câte ceva!

După cum se vede, stimaţi cititori, e departe de noi ideea de a fi cârcotaşi. Văzând că prin oraş se mai întâmplă şi lucruri bune, nu putem să nu le remarcăm în micuţa noastră rubrică. Concret, este vorba despre faptul că multe locuri din oraşul nostru se mândresc cu unele mărturii edilitare care nu pot fi trecute cu vederea, aşa cum este şi cea din imagine.
Ani la rândul trecătorii se chinuiau pe scările respective, mai ales iarna, să parcurgă strada în cauză formată numai din trepte. Vorbim de scările din spatele Poliţiei. Deocamdată se lucrează intens la prima porţiune a acestora, dar suntem ferm convinşi că se va trece şi la edificarea celei de-a doua porţiuni. Din păcate acest gen de iniţiative sunt luate foarte rar. Nu vi se pare curios că mai marii noştri se gândesc la ele cam din patru în patru ani? Sinăienii ar merita şi altceva pentru că sunt contribuabili. De panseluţe nu uită nimeni în fiecare an şi cât e vara de lungă…

You may also like...

Leave a Reply