Puterea locală e foarte ocupată… Nu mai are timp pentru nimic!

Sâmbătă, 11 iulie, centrul oraşului a fost gazda unui eveniment marcant în viaţa jandarmilor sinăieni! De ce nu, în plan general, chiar în viaţa Sinaiei în sine? Mare păcat însă că aleşii noştri nu au fost de aceeaşi părere! Se pare că aceştia nu prea se dau în vânt după astfel de ceremonii sau festivităţi. Ce mai contează acum – în vremurile astea „întortocheate” pe care le trăim – genul acesta de evenimente? Or fi având ele, într-adevăr, o semnificaţie socială specifică! Mai trebuie însă ca aleşii locali să-şi dea seama de valoarea acestora. Să le pese de aşa ceva… Sau măcar de „faţadă”, de complezenţă, dacă nu din politeţe sau respect pentru instituţia respectivă, să facă un minim act de prezenţă cu astfel de prilejuri. Nu suntem ridicoli să avem pretenţii absurde. Nu ne-am gândit ca la o astfel de manifestare să-i vedem toţi reprezentanţii autorităţilor locale. Nu e cazul să strigăm catalogul, ca la şcoală. Dar nici măcar o minimă reprezentare, fie şi formală, la ceremoniile de sâmbătă, nu a fost deloc un gest care să onoreze puterea locală! Înmânarea drapelului de luptă către Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de Jandarmi Montan Sinaia nu e un lucru banal, comun, ce nu merită prea tare de luat în seamă. Însă puterea locală aproape nici nu s-a sinchisit! Am căutat cu insistenţă să vedem chipul vreunui „oficial” sinăian, al vreunui membru al executivului local. În fine, pe cineva care să reprezinte „oficial” oraşul la această manifestare. Zadarnic însă… După cât de mult a fost mediatizat pe plan local evenimentul (afişe, mass media etc.) e foarte clar că toată lumea ştia despre ce e vorba! Nici nu poate exista vreo scuză puerilă… Rămâne însă problema… vacanţei de vară. E bine ştiut faptul că mai marii noştri dau o înaltă apreciere acestei perioade de odihnă. E probabil mult mai importantă decât orice altceva. Cine din mai marii urbei ar fi în stare să-şi sacrifice vreun sejur sau weekend – pe litoral sau prin cele străinătăţi – pentru a căsca gura în mod „oficial” la o defilare prin centru a oamenilor în uniformă militară? Oficialii oraşului chiar au plecat, cu mic, cu mare, în concediu, de n-a mai rămas nimeni prin Sinaia?

P.S. Să presupunem că aşa este! Că au plecat toţi în vacanţă şi au lăsat oraşul… „singur acasă”! Pe undeva însă tot răul e înspre bine, cum spune o zicală românească de demult. Lipsa reprezentanţilor puterii locale de la manifestarea jandarmeriei a însemnat lipsa politizării (sau încercării de politizare) a acesteia, pentru obţinerea de capital electoral. Asta pentru că se apropie localele din 2016. Iar astfel de manifestări, care adună public numeros, sunt cele mai potrivite pentru discursuri electorale şi băi de mulţime. Aşa măcar am scăpat de imixtiunea politicului la o manifestare unde chiar nu-i „fierbea oala”…

You may also like...

Leave a Reply