Aceste lucruri… „ne doare“! Sinaia continuă să ne cadă pe picioare

Ne-am fi plimbat prin Sinaia, în primul rând, de plăcere. E una din staţiunile care merită să fie străbătută la pas. Călătorul are de ce să se bucure. Sau, dacă e să ne gândim ceva mai atent, putem formula mai exact: ar fi avut de ce să se bucure… Evident că oricine se întâlneşte cu nenorociri ca cea surprinsă în imaginea alăturată de aparatul nostru de fotografiat îşi schimbă pe dată impresia. Sintagme de genul „Perla Carpaţilor“ nu vor mai avea ce căuta în vocabularul unor călători care întâlnesc astfel de nedorite sincope edilitare. Mai are rost, aşadar, să ne întrebăm a cui e vina în cazul de faţă? Am încercat să tragem de mai multe ori un semnal de alarmă referitor la porţiunile de zid care mărginesc unele maluri adiacente drumurilor interioare din Sinaia. Toată lumea împinge vina către celălalt, iar puterea locală se află fruntaşă în acest joc de-a „naţi-o ţie, dă-mi-o mie“. Totuşi, vorbim despre nişte drumuri publice, nu-i aşa?

You may also like...

Leave a Reply