“Când voi veni la Buşteni, vreau să am impresia că vin acasă!”

cultura 2

Luni, 13 iulie 2015, peste 200 de copii din Buşteni, din taberele şcolare şi de la Sanatoriul Balneo-climateric pentru copii au participat la o acţiune organizată de Asociaţia „Şcoala Altfel” în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, ocazie cu care, au fost instruiţi cum să se ferească de accidente şi de calamităţi. Vineri 17 iulie 2015, în prezenţa domnului Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, a câtorva din oficialităţi şi a unor cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, printre care violonistul Gabriel Croitoru şi domnul profesor Marin Guşter, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură cu lucrări ale pictorului Leo van Sluis din Olanda. Bun prieten al instituţiei noastre, pictorul a mai expus, în repetate rânduri la Buşteni dar, de data aceasta, evenimentul a fost unul special şi de mare încărcătură emoţională întrucât, cu mare generozitate, artistul olandez a donat Centrului Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, cele 21 de lucrări care compun expoziţia. Manifestările au fi deschise în prezenţa primarului oraşului, domnul Emanoil Savin, cu muzică de fanfară interpretată de Fanfara Consiliului Judeţean Prahova. În cadrul vernisajului au luat cuvântul directorul centrului cultural, domnul Constantin Spurcaciu precum şi primarul oraşului care au mulţumit autorului pentru generozitatea sa, iar sculptorul Nicolae Lupu şi pictoriţa Anita Rădulescu au făcut aprecieri despre valoarea lucrărilor. Pictorul Leo van Sluis şi-a explicat gestul prin faptul că, donând lucrările, dumnealui, care locuieşte în majoritatea timpului în Olanda, atunci când vine la Buşteni vrea să aibă impresia că vine acasă. Actul de donaţie a fost semnat, în faţa numeroasei audienţe, de autor şi de directorul instituţiei. În încheierea vernisajului trei dintre masteranzii Ioanei şi Gabriel Croitoru (Raluca Constantin, absolventă a Liceului de Artă “Carmen Silva” din Ploieşti, Agata Ştefănescu, studentă la Universitatea de Muzică Bucureşti şi Vlad Măzărel absolvent al Liceului de Muzica „Tudor Ciortea” Braşov) acompaniaţi la pian de asist.univ. Clementina Ciucu, au susţinut un recital cu lucrări de P. de Sarasate, Edward Elgar, G. Enescu şi D. Şostakovici. Timp de trei zile 17, 18 şi 19 iulie 2015, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni s-a desfăşurat concursul naţional de şah “Cupa AUREL ZAMORA”. La concurs au participat 70 de jucători din toată ţara, care s-au întrecut pe grupe de diferite vârste: copii, juniori, tineret, seniori şi veterani +50, +65, +75. Evenimentul face parte din Turneul de şah rapid şi este organizat de Asociaţia Şah Club C&C Bucureşti şi Federaţia Română de Şah. Startul concursului a fost dat de către primarul oraşului Buşteni, care a făcut prima mişcare. Duminică 19 iulie, câştigătorii au fost premiaţi în prezenţa domnului Horia Barna, reprezentant al Institutului Cultural Român şi a autorităţilor buştenene, domnul Marian Ilie, city- manager al oraşului Buşteni, şi domnul Grigore Golubeanu, referent cultural, din partea Centrului Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni. S-au decernat multe premii reprezentând medalii, diplome, trofee şi bani. Toţi participanţii au primit medalii şi diplome de participare. Din partea primăriei au fost acordate 6 premii speciale în bani. În perioada următoare, toate eforturile personalului Centrului Cultural “Aurel Stroe” sunt îndreptate în vederea pregătirii celei de a VIII-a ediţii a Zilelor Culturii la Buşteni, “Sărbătoarea Sfinxului”, care se va desfăşura începând cu a doua decadă a lunii august.

You may also like...

Leave a Reply