Măsurile radicale ale puterii locale şi-ar putea spune din nou cuvântul!

Tocmai când credeam că Sinaia nu ne mai poate surprinde cu absolut nimic, iată că lucrurile s-au dat peste cap într-un mod uluitor. Să nu vă închipuiţi că e vorba de vreun eveniment fascinant.  De vreo chestie de amploare care să rupă inima târgului. Nu! Pur şi simplu inutilele cabinuţe telefonice de tip londonez, vopsite în roşu şi împrăştiate prin oraş de puterea locală au fost dotate mai nou cu beculeţe care le luminează interiorul. Culmea, instalaţiile de iluminat chiar funcţionează. Trebuie să recunoaştem că ineditul situaţiei ne-a depăşit, ne-a fascinat cu desăvârşire. Dacă ar fi cineva interesat însă pentru ce folosesc aceste cabine atunci poate că am fi pe deplin lămuriţi şi nu ne-am mai frământa din pricina unor bani de la bugetul local aruncaţi pentru încă un capriciu pe care puterea locală a ţinut să şi-l facă. Pe frontispiciul unora dintre cabinuţele roşii – altminteri foarte elegante, exact ca cele englezeşti – am citit cuvântul „INFO“. Credem că nu ne-a înşelat privirea. Să fie vorba de nişte mini puncte de informare cetăţenesc – turistice? Chiar n-ar fi rău! Ar fi pe deplin benefic să poţi găsi o carte de telefoane şi o hartă a oraşului şi, de ce nu, a judeţului şi a traseelor montane. Am intra şi noi într-o normalitate europeană. Ar merita cheltuielile pentru gheretele roşii.

You may also like...

Leave a Reply