Va binevoi vreodată puterea locală să răspundă opiniei publice la această întrebare fierbinte? Escaladarea împrumuturilor publice, încotro?

În ultimii ani puterea locală sinăiană a apelat la suficiente împrumuturi publice astfel încât să devină un subiect demn de luat în seamă. Nu de alta, dar banii trebuie returnaţi de contribuabilii sinăieni, sumele nu sunt deloc nesemnificative, termenele de rambursare sunt suficient de lungi şi, cireaşa de pe tort, criza economică prin care avem neşansa să trecem îşi spune pregnant cuvântul. Nu are rost să facem o enumerare exactă a cuantumului sumelor cu care oraşul e îndatorat. Însă scopurile pentru care au fost cheltuiţi aceşti (foarte mulţi) bani sunt categoric discutabile.

Mai nou, actuala putere locală s-a hotărât să aplice la ministerul de resort pentru obţinerea unui nou împrumut „digranda“. E vorba de peste 6,5 milioane de euro (tradus în lei noi, maximum 30 de milioane) totul în numele construirii noului spital.

NE-OR DA ORI NU NE-OR DA… BANI PENTRU SPITAL?

Ştim bine că totul a început acum 22 de ani şi ruinele au zăcut în ploaie şi buruieni până mai ieri. Acum, brusc, a fost preferată o anumită societate care să construiască spitalul. S-a stabilit şi suma pe care o vom plăti în final. Aceasta bate undeva la 7 milioane de euro. Nu ştim dacă ministerul ne va cadorisi sau nu cu aceşti bani. Rămâne de văzut. Interesant este însă faptul că în proiectul de hotărâre referitor la împrumut găsim stipulate unele lucruri… fascinante. De parcă ar fi prima oară când Sinaia se împrumută! „Art.1. Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de maximum 30.000.000 lei, cu o maturitate de maximul 10 ani“.  „(…) Din bugetul local al oraşului Sinaia se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la Art.1“. Nu e deloc prima oară când se întâmplă acest lucru. Iar puterea locală ştie bine cum merg treburile legat de astfel de chestiuni. Foarte interesant este însă faptul că întotdeauna mai marii noştri au preferat o anumită „discreţie“ legat de împrumuturile publice cu care se îndatorează Sinaia. „Valoarea lucrărilor de construire este de 25.338.937,38 lei la care se adaugă TVA în valoare de 6.081.344,97 lei, adică 31.420.283 lei cu TVA conform contractului încheiat cu afertantul declarant câştigător înurma aplicării procedurii de licitaţie deschisă“. Trebuie precizat un lucru foarte important pe care sinăienii ar trebui să-l ştie. Pentru executarea acestei lucrări Consiliul Local Sinaia a dispus pentru anul bugetar 2015 alocarea sumei de 1.227.000 din total valoare contractată. Să ne amintim doar de cel de 3 milioane de euro, făcut acum câţiva ani, şi care era destinat în mare măsură construirii noului spital. O parte din bani trebuiau să ajungă pentru o instalaţie de înzăpezit pârtiile din creierii munţilor, iar ceva mărunţiş unor reparaţii curente de drumuri prin oraş.

You may also like...

Leave a Reply