În viitorul apropiat, la Sinaia, puterea locală va sprijini înfiinţarea magazinelor de tip economat

În campania electorală clienţii se vor putea aproviziona cu alimente şi pe voturi, fără bani. Astfel vor fi eliminate complet manifestările de tip „sacoşiada“ ale partidelor politice.

Magazinele de tip economat au însemnat întotdeauna un fel de curcubeu al speranţei pentru toţi acei oameni care tremură de frica facturii la gaze, la întreţinere, la lumină şi sunt pasibili de grave afecţiuni cardiace atunci când urmăresc fluctuaţia preţului la fasolea, pătlăgelele şi rădăcinoasele de prin piaţă. Au şi ei însă satisfacţiile lor care le temperează tensiunea arterială. Se extaziază o dată la patru ani atunci când puterea locală le sudează gărduţuri din sârmă în jurul blocurilor şi tot împrejurul acestora le montează borduri chinezeşti pe care le poţi demola cu un simplu şut… Pentru că tot vorbeam de aceste perioade electorale în care pensionărimea – de o anumită convingere politică, să nu fim rău înţeleşi – este luată în seamă de către puterea locală, nu putem să nu uităm manifestările de tip „sacoşiadă“. Mici cadouri, pungi dintr-o polietilenă foarte rezistentă şi funcţionari ai primăriei cât se poate de amabili. Ei bine, se pare că toate acestea vor dispărea de acum încolo, pentru că puterea locală s-a gândit să dea frâu liber intreprinzătorilor care îşi propun să înfiinţeze magazine de tip economat. Într-o fază iniţială alimentele de bază vor putea fi cumpărate la preţuri care vor sfida orice concurenţă. Bineînţeles că odată cu bonul de casă cei care vor apela la serviciile acestor magazine vor fi prompt informaţi despre faptul că puterea locală e în spatele acestei „benevolenţe“. Cireaşa de pe tort: în campania electorală din 2016 pensionarii se vor putea aproviziona de la aceste magazine cu alimente fără să mai cheltuie bani. Vor putea plăti cu voturi. (PAMFLET)

You may also like...

Leave a Reply