Sinăieni cu care ne mândrim! Ana Bogdan, din nou învingătoare!

După o prestaţie de înaltă ţinută, în faţa unui public entuziast, jucătoarea de tenis sinăiană Ana Bogdan a confirmat calificativul de favorită numărul unu, reuşind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului turneului „Pro Circuit Mamaia IDU Trophy Convex”. Manifestarea, a cărei finală s-a desfăşurat duminică 30 august a.c., în incinta Clubului Sportiv Mamaia IDU, a fost dotată cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. În finala competiţiei Ana Bogdan s-a impus în faţa compatrioatei Cristina Dinu cu scorul 6-7 (5), 6-2, 6-3, eforturile conjugate depuse de sportiva sinăiană fiind răsplătite pe deplin! Victoria de la Mamaia a fost prima din acest an într-un turneu ITF pentru Ana Bogdan. Aşadar, decizia sa de a participa la această competiţie, renunţând la calificările pentru US Open, a fost una cât se poate de inspirată, lucru pe care îl denotă şi punctele adunate astfel în palmares.

Precizăm că în urma acestei merituoase victorii Ana Bogdan a urcat pe locul 154 în clasamentul mondial – WTA. Ioana Bogdan, sora cea mică a Anei, se anunţă de pe acum o reală speranţă a tenisului feminin românesc. De altfel, în turneul de la Mamaia, Ana şi Ioana Bogdan au făcut pereche în proba de dublu, lucru care arată o puternică legătură, o pasiune comună pentru sportul alb, care merită toată admiraţia noastră. Le dorim Anei şi Ioanei Bogdan mult succes în competiţiile ce vor urma şi putere de muncă pentru a-şi putea adăuga în palmaresul lor noi şi noi victorii!

You may also like...

Leave a Reply