Cititorii publicaţiei „Ziar de Sinaia“ nu stau cu mâinile în sân, dovadă că le pasă! Neajunsurile edilitare de pe Calea Moroieni ating apogeul!

DSCN9116

Destule probleme edilitare de care suferă în prezent oraşul nostru sunt departe de a fi luate în calcul de către cei responsabili, în vederea rezolvării. Legat de acest subiect am primit de curând o sesizare din partea unui cititor fidel al publicaţiei noastre. Domnia sa locuieşte pe Calea Moroieni (DN1-71), arteră rutieră care în ultimii ani a devenit foarte des circulată de o gamă diversă de autovehicule, predominând însă cele de mare gabarit. În urmă cu aproximativ un an autorităţile locale au efectuat o serie de lucrări de asfaltare a trotuarului care mărgineşte drumul în cauză, până în imediata apropiere a unităţii militare aflată în zona respectivă. Satisfacţia acestei noi lucrări edilitare a fost însă şi de această dată umbrită de modul în care s-a lucrat. Fără exagerare, prestaţia a fost una în genul lui Dorel… Nu facem aceste afirmaţii doar de dragul de a critica! Adevărul este că pentru turnarea covorului asfaltic pe trotuarul ce mărgineşte în acea zonă Calea Moroieni s-au îndepărtat bolovanii, o parte din marginea structurii şoselei deja existente, precum şi parapeţii de metal care asigurau protecţia în cazul vreunui eveniment rutier. Toate aceste elemente de infrastructură au fost însă depozitate de-a valma pe marginea nou apărutului trotuar după cum precizează cititorul! Evident că acest fapt creează în ochii trecătorilor un aspect nedorit de „treabă făcută de mântuială”… Aproape că nici nu mai are rost să ne întrebăm care societate de profil s-a ocupat de ducerea la „bun sfârşit” a lucrării în cauză! Nu trebuie uitat nici faptul că lucrarea de asfaltare a trotuarului de pe Calea Moroieni se pare că nu a fost prevăzută cu scurgeri pentru apa pluvială. În loc să se scurgă, cum ar fi normal, în pârâul Valea Dorului, de fiecare dată când plouă apa bălteşte, singura gura de canalizare fiind amplasată în amonte. În acelaşi context se înscrie şi neglijenţa celor responsabili, care nu s-au mai ocupat din timpuri „imemoriale” de curăţirea vegetaţiei de pe marginea acestei şosele. Acum aceasta a ajuns la dimensiuni impresionante, şanţurile de scurgere s-au umplut cu pământ şi de fiecare dată când plouă apa se scurge de-a valma pe carosabil! O altă problemă pe care ne-a semnalat-o cititorul nostru şi de care suferă zona respectivă este aceea a gunoaielor. Calea Moroieni fiind unul din drumurile de acces în staţiunea montană Sinaia, deşeurile depozitate alandala şi neprocesate la timp de către societatea responsabilă de acest lucru – şi pe care sinăienii o plătesc la greu – reprezintă un punct în minus pentru aspectul estetic căzut în derizoriu de care urbea noastră suferă. Este o problemă pe care aleşii noştri locali o ignoră cu desăvârşire. Din câte se pare, ei au cu totul alte interese decât rezolvarea acestor mărunţişuri. Au uitat oare de ce au fost aleşi…? Ignoră faptul că oamenii i-au mandatat cu încrederea lor ca să readucă acest oraş la nivelul pe care îl merită. Bineînţeles această nedorită stare de fapt ne pune permanent într-o lumină nefavorabilă în ochii vizitatorilor. Unde mai pui că la marginea drumului, în zona sus amintită, avem şi un indicator pe care scrie mare, cu litere de-o şchioapă: Sinaia este „staţiune turistică de interes naţional“. Având în vedere că edilii nu se sinchisesc din ce ceea ce se întâmplă în interiorul oraşului, dărămite la periferii, ce să mai vorbim despre Podul Izvor! Este o construcţie veche de peste 200 de ani, este un reper, dacă vreţi, al zonei noastre care, din păcate, ca multe alte astfel de obiective, a fost lăsat în paragină, a fost trecut pe lista negrei uitări a unor oameni cărora nu le pasă decât de bunăstarea proprie. Şi care au fost, nimic mai mult, decât nişte demagogi în momentul în care ne-au cerut votul, spunând că ne vor binele…

You may also like...

Leave a Reply