COMARNIC: Cu paşi repezi şi apăsaţi înspre drumuri nebetonate

DSCN2713

Ţinând seamă, probabil, că „vorba multă-i sărăcia omului”, iată că primăria „s-a mişcat” rapid şi a trecut la fapte. Cu alte cuvinte a întocmit toate hârtiile necesare pentru începerea unor lucrări de asfaltare a drumurilor comunale şi le-a prezentat Consiliului local, care a hotărât execuţia lor cu finanţare din bugetul local, suma alocată fiind de 438.945 lei. Mai departe, prin încredinţare directă, lucrările „au încăput” pe mâinile firmei Petro Construct Ploieşti. Aceste lucrări aprobate a se executa mai devreme, ca să nu ne pomenim cu iarna în poartă, sunt cele prezentate în Anexa de mai jos. La această oră suntem în măsură să consemnăm că drumul de pe strada Cumpene, în suprafaţă de 220 metri pătraţi, e în stadiul ca peste câteva zile să fie recepţionat. Parcă simţim cum inima cetăţenilor din zonă creşte. Dar şi a primarului, adeptul că în bătăliile cu viaţa faptele contează. De acum i-a venit rândul noului drum de pe strada Gâlmeia, din cartierul Vatra Sat, în suprafaţă de 580 metri pătraţi, să fie amenajat prin betonare. Dovadă sunt fotografiile de mai jos, cu utilajele necesare pe poziţie!

You may also like...

Leave a Reply