O dată şi bine… D.N.A.-ul nu sună niciodată de două ori la uşă!

În ultima vreme prin Sinaia răsună, din ce în ce mai des, anumite voci ale unor persoane care sunt de părere că s-ar fi mers cam prea departe. Că ar cam fi cazul să se pună cât de cât frână acestei adevărate „frenezii“ naţionale a lup tei anticorupţie. Chipurile, dacă nu se va proceda aşa, riscăm să ne blocăm şi noi, cu Sinaie cu tot, şi atunci să vezi într-adevăr tragedie. Chiar dacă ideea de a ne opri şi de a o lua de la capăt pare prea îndrăzneaţă, totuşi acest curent de opinie există! Iar după cum spuneam, nu puţini sunt sinăienii care, deşi nu îl aprobă în sufletul lor, cu toate astea îl cunosc foarte bine. Concomitent însă, asistăm la un alt fenomen extrem de interesant, care se produce prin birourile administraţiei locale. Acesta se pare că a cuprins rând pe rând cam toate categoriile de angajaţi care trudesc în folosul oraşului şi cetăţenilor. De la funcţionarul cel mai modest, timid şi retras cât se poate în spatele biroului, până la marile valori, binecunoscute în partea de sus a ierarhiei întâiului for edilitar al oraşului, toată lumea se pare că a căpătat un fel de fobie. De fapt, se şopteşte pe la colţuri că e vorba de o frică extrem de puternică de a mai îşi pune semnătura pe orice fel de document scris, evident cu transpiraţiile reci şiroindu-le pe frunte ca nu cumva să fie transformaţi în „ţapi ispăşitori“. Mai mult decât atât, datorită unor evenimente „de răsunet“ petrecute de curând, frica răspunderii semnăturii pe un document scris este dublată şi de acuta teamă de a nu ajunge „oaspete“ la DNA, urmare a cine ştie cărei „recomandări binevoitoare“ – scrise sau orale – din partea vreunui coleg pus pe şotii. Cele afirmate până acum sunt componentele unei realităţi care, într-adevăr, doare pe multă lume, mai ales într-un oraş ca al nostru! Nu ne referim aici neapărat la dimensiunile geografice sau la rezultatele recensămintelor recente. Însă imaginea DNA-ului se pare că a câştigat teren şi continuă să facă acest lucru. Conform statisticilor, se află pe un trend ascendent şi încrederea oamenilor în procurorii DNA-ului, dar mai ales în activitatea acestui organism. Şi, din câte se pare, nici la Sinaia DNA-ul nu va rămâne în nici un caz imun când va fi vorba despre „luatul la bani mărunţi“ a celor pe care această instituţie consideră că trebuie să-i întrebe „de vorbă“. E imperios necesar ca lupta anticorupţie să continue, acolo unde e cazul, chiar mai dur decât în prezent! Să capete accente directe, vertiginoase, pentru ca politicienii care vor să ocupe pe viitor scaune şi funcţii înalte la stat să înţeleagă că lucrurile nu vor mai putea merge ca înainte.

You may also like...

Leave a Reply