Consiliul Local A RESPINS (!) intenţia SC Transport Urban să majoreze puternic tarifele pentru parcare…

SĂ AIBĂ OARE VREO IMPORTANŢĂ FAPTUL CĂ EDILUL ŞEF NU A FOST PREZENT ÎN SALA DE ŞEDINŢE?

Actuala putere locală ne-a dovedit cu vârf şi îndesat până în prezent că e în stare de eforturi uimitoare pentru ca SC Transport Urban să prospere şi, implicit, să poată declara profituri din ce în ce mai ridicate. Bineînţeles că acest lucru nu reflectă decât o activitate intensă, fructuoasă, de rodul căreia se bucură din plin atât cetăţenii, cât şi turiştii din Sinaia. Iată însă că de data aceasta am avut parte de o surpriză de proporţii. Tocmai când societatea de transport public sinăian abia aştepta să-şi frece satisfăcută mâinile cu gândul la încasările crescute ce urmau să intre în bugetul acesteia datorită scumpirii tarifelor de parcare, visul i s-a năruit. Considerăm introducerea elocventă. Deci, bref, iată o informaţie „la cald“. În ultima şedinţă a Consiliului local aleşii noştri au dezbătut asupra unui proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor percepute de SC Transport Urban Sinaia SRL pentru exploatarea parcărilor din oraşul Sinaia. Pe care, însă, l-au respins vehement, lucru atât de rar în şedinţele Consiliului local ca şi apariţiile cometei Halley.

„DAI UN LEU, DA STAI ÎN FAŢĂ!“

Prin articolul 1 al acestui act normativ local se propun spre aprobare noile tarife care vor fi aplicate de SC Transport Urban pentru cei ce folosesc parcările care în momentul de faţă sunt date în adminitrare societăţii în cauză. Iată, concret, noile tarife care ar fi trebuit să intre în vigoare de la data la care această hotărâre ar fi fost adoptată. Aşadar pentru autoturisme, un loc de parcare urma să fie taxat cu 4lei/oră. Cei ce staţionează o zi întreagă trebuiau să scoată din buzunar doar 20lei. În cazul microbuzelor, autobuzelor şi autocarelor tariful propus era de 20 lei/oră. Iar în cazul în care durata staţionării se va prelungi până la o zi, tariful creştea la 100 lei. Parcarea de la telegondolă ar fi avut, la rândul ei, haideţi să spunem, un regim oarecum special. Şoferii autoturismelor care vor staţiona aici vor achita suma de 15lei/zi. Aceste preţuri nou stabilite pentru plata parcărilor includ TVA-ul.

JUSTIFICĂRI NEÎNTEMEIATE?

Legat de această nouă majorare a tarifelor pentru parcări solicitată de SC Transport Urban şi respinsă categoric de Consiliul local există şi o justificare, pentru că la noi nimic nu se face aleatoriu, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Din raportul de specialitate întocmit pe marginea cestui proiect de hotărâre aflăm că societatea sus menţionată plăteşte redevenţa lunară cumulată cu transportul terestru şi cel pe cablu în sumă fixă către Consiliul local. În plus de asta, după cum am mai menţionat, a trecut destul timp de când tarifele nu au fost mărite. Ultima creştere a acestora a avut loc în 2009 pentru autoturisme şi, respectiv în 2011 pentru celelalte categorii de autovehicule cu gabarit ridicat.

S-a mai pus şi problema ratei inflaţiei. Însă, legat de această chestiune, se pare că nici ea nu a reprezentat o justificare suficientă în măsură să determine Comisia de buget-finanţe din primărie să aprobe acest proiect de hotărâre.

Să admitem că decizia comisiilor de specialitate este strict rezultatul unor calcule foarte precise, care nu pot fi „interpretabile“ într-o anumită direcţie.
P.S.: Însă, având în vedere cât de „spectaculos“ a fost momentul respingerii în plenul Consiliului local a proiectului de hotărâre privind majorarea tarifelor de parcare de către SC Transport Urban, ne punem o firească întrebare: are vreo legătură faptul că primarul nu a participat (nici) de această dată la şedinţă?

You may also like...

Leave a Reply