COMARNIC! Când vom fi în stare să punem punct? Primarul în faţa cetăţenilor… (episodul VI)

DSCN2755

Întrebare: Domnule ing.Mircea Costin Cocă, viceprimar cu atribuţii de primar, iată că majoritatea locuitorilor Comarnicului sunt scandalizaţi de modul dezastruos în care arată gospodărirea oraşului – ca să spunem lucrurilor pe nume. Această meteahnă e o mai veche problemă, dăinuie de ani buni, bătuţi pe muchie. Lumea se întreabă ce face în acest sens sectorul de gospodărie (S.A.D.P.P. – în organigramă) al cărui şef e un pensionar. În aşa fel s-au aranjat lucrurile încât acesta, după ce a terminat cu angajarea, din nou „s-a căţărat“, contractual în vârful piramidei, în loc ca de acest post să beneficieze un tânăr inginer ce înnebunit caută astăzi un loc de muncă. Pensia plus contractul de muncă fac ca şeful nostru de la gospodărire să aibă lunar un venit aproximativ de 2600 de lei, fără „să transpire“, în timp ce majoritatea românilor de-abia ajung la felia de pâine de azi pe mâine. Nimeni nu ştie dacă acest sector are un program de activitate detaliat pe articole de deviz, aprobat de cei în drept să o facă. Se ştie că, până mai ieri, nimeni nu se putea atinge de pensionarul nostru şef, deoarece avea spatele asigurat. Dar cum propteaua s-a frânt de mijloc, n-o simţi „adrisantul“ – vorba lui I.L.Caragiale – că a sosit vremea să-şi ia tălpăşiţa, nu înainte de a da seamă de ce a făcut până astăzi? Cum o justifica şeful nostru pensionar activitatea desfăşurată de sector, cheltuielile înregistrate în contabilitate şi menţionate în dreptul comparti-mentului pe care îl conduce din moment ce nu se întocmesc situaţii lunare de lucrări comparative de manoperă şi materiale? Cum o fi trecut, ne întrebăm, Curtea de Conturi peste aceste „găuri negre“? Nu cumva e cazul să ştie şi Consiliul local Comarnic pe ce butoi cu pulbere stă primăria? Dacă nici aşa nu merge treaba, nu ar trebui cerut sprijin şi altor organe abilitate care ştiu să tragă apăsat linie la unul din sectoarele „păguboase“ ale primăriei?

Răspuns: Referitor la problema legată de dumneavoastră, ţin să vă corectez că şeful de la sectorul de gospodărire a fost reangajat în 2011 pe perioadă nedeterminată. Eu, actualmente, am preluat o stare de fapt căruia mă străduiesc să-i dau o altă faţă. Adică cele sesizate de cetăţenii oraşului, şi le mulţumesc de acest lucru, ca să le pun la punct.

You may also like...

Leave a Reply