Neprevăzutele noastre sincope edilitare… Nu mai avem bani să dărâmăm stâlpii de beton de tristă amintire!

Stimaţi cititori, poate o să vi se pară uşor banal, uşor legat de un laitmotiv faptul că în nenumărate rânduri abordăm subiecte edilitare legate de borduri nemontate ca lumea, de asfaltări făcute alandala şi până şi de stâlpi care nu-şi au locul în peisajul urban sinăian. Nu sunt nişte lait motive şi nici măcar nişte lacune ale noastre care să definească o lipsă mai mult sau mai puţin acută a subiectelor pe care vrem să le abordăm. Însă, în momentul în care puterea locală se laudă, bătându-se“ cu pumnii în piept, cu montarea unor stâlpi de iluminat public care mai de care mai rustici şi mai aducători de un farmec istoric acestui oraş, nu putem să nu luăm poziţie. Într-adevăr centrul a fost iluminat la finalul reparării lui cât se poate de rustic prin intermediul unor stâlpi din metal care, în accepţiunea şi imaginaţia bogată a mai marilor noştri, dau o notă cu totul aparte şi un farmec arhaic oraşului. Păcat că lângă ei au rămas de „strajă patriei“ nişte stâlpi groşi din beton din fosta generaţie care nu se dau smulşi din loc cu nici un preţ. Ne-am interesat care este problema şi rezultă că în momentul de faţă nu mai sunt bani suficienţi ca să rămână doar modernul iluminat arhaic. Indiferent că nu sunt funcţionali, stâlpii vechi de beton nu mai pot fi demontaţi pur şi simplu pentru că nu mai avem bani să-i dăm jos.

You may also like...

Leave a Reply