Confundând cultura cu… kitsch-ul. Puterea locală ţine cu tot dinadinsul să îmbete mereu electoratul sinăian cu apă rece?

Când vine vorba despre promovarea turismului puterea locală se laudă din răsputeri că face tot ce-i stă în putinţă. Din câte se vede, realitatea e un pic diferită. Dar ce contează adevărul atunci când ai la îndemână toate mijloacele ca să-l poţi trunchia şi denatura în favoarea ta. Iar unii dintre mari marii noştri asta şi fac… Ba, mai mult, am putea spune că au devenit specialişti în specularea naivităţii unora şi intoxicarea lor prezentându-le o cioară neagră ca smoala drept un porumbel alb, imaculat de-ţi ia ochii. În această linie se înscrie şi un fel de retrospectivă linguşitoare a chiciosului, superfluului bâlci forever. Anul acesta, poate mai mult ca oricând, oraşul nostru a decăzut pentru două, trei zile – atât cât a ţinut această neavenită „şaradă“ – din drepturile sale de citadelă a regalităţii, a bunului gust şi a altor adjective asemenănătoare pe care doriţi să le alegeţi dumneavoastră, stimaţi cititori. Bâlciul tot bâlci a fost. Însă puterea locală, beneficiind de fiţuica volantă, care a luat acum locul defunctului lucios, a încercat să ne explice că ceea ce vedem nu e adevărat şi lucrurile sunt cu totul altfel.

UN ORAŞ TICSIT… DOAR ÎN MINTEA UNORA!

Cu toţii ştim cât a avut de suferit Sinaia în urma măreţului şantier de refacere a centrului. Două sezoane la rând turiştii au fugit mâncând pământul din calea norilor de praf, a bubuiturilor şi a craterelor scurmate pe bulevarde de către excavatoare şi buldozere. Acum calvarul s-a încheiat, dar, cu siguranţă, această pierdere la capitolul turism rămâne. În schimb, puterea locală vrea să lămurească cu tot dinadinsul opinia publică de faptul că nu există nici o problemă. Turiştii se îmbulzesc la Sinaia mai abitir ca niciodată şi, culmea, în zilele bâlciului nu mai găseşti nici un loc de cazare în tot oraşul, încât trebuie să te duci în localităţile învecinate să te poţi caza, de drag ce le e oamenilor să vină să vadă „năzbâtiile“ forever. Oamenii s-or fi ducând într-adevăr să se cazeze în alte oraşe, dar nu pentru că nu au găsit loc în Sinaia, ci pentru că nu au vrut să vină la Sinaia în perioada bâlciului. Mulţimea de gură-cască de la bâlci nu înseamnă nicidecum o Sinaie plină de turişti adevăraţi…

You may also like...

Leave a Reply