Întrebarea zilei: Sinaia… încotro? Puterea locală se bate cu pumnii în piept şi trâmbiţă electoral în noua foaie volantă ce ţine locul defunctului lucios faptul că a transformat într-un adevărat boboc edilitar tot arealul din faţa gării CFR. Însă…

Victorie pe toată linia! Aţi câştigat, dragi sinăieni! „Iată cât trudim în folosul vostru şi ce minunăţii reuşim să facem“, au început să ne explice pe îndelete mai marii urbei, referindu-se la diverse lucrări de reparaţii edilitare proaspăt încheiate. Inutil să mai spunem că, de fapt, acestea trebuiau făcute cu ani şi ani în urmă, iar oraşul, în tot acest răstimp, a suferit din cauza halului în care arătau porţiunile respective. Dar acum se apropie în ritm de galop alegerile locale din 2016 şi puterea locală nu scapă nici cel mai mic prilej de a câştiga, de oriunde se poate, cât mai mult capital de imagine. Bineînţeles că, în acest context, nu puteau fi date uitării lucrările care s-au făcut în perimetrul adiacent gării CFR şi al drumurilor de acces pietonal care duc spre bulevardul Carol I. Nu e nimic excepţional în ceea ce s-a făcut. Era de datoria edililor să repare, odată şi odată, şi zona respectivă pentru că, de fapt, de asta i-am ales şi îi plătim în funcţiile pe care le ocupă. Din nefericire însă, unii cetăţeni cu drept de vot – şi nu sunt puţini – nu prea înţeleg acest lucru şi au impresia că aleşii noştri nu şi-au făcut pur şi simplu datoria, ci le-au făcut un fel de favoruri… Trecând peste acest fapt, nu putem să nu observăm că s-a lucrat ca de obicei, cu jumătăţi de măsură. În orice staţiune montană – mai ales de nivel internaţional cum mai marii noştri pretind că este Sinaia – există anumite facilităţi pentru turiştii care sosesc folosind transportul feroviar. La noi, după toată marea refacere, nu există un indicator, nu există o hartă a oraşului, nu există ceva care să folosească la îndrumarea turiştilor. Odată ce ai trecut pragul gării şi n-ai mai fost niciodată la Sinaia, eşti absolut dezorientat. Înainte existau hărţi ale oraşului montate pe panouri mari din tablă. Turiştii îşi puteau face o minimă idee cum puteau ajunge în centrul oraşului. Însă aceste atât de utile accesorii urbane au dispărut fără urmă! Dacă tot s-au cheltuit sume pentru a face ca zona să arate impecabil, nu se putea face un efort pentru remontarea utilelor hărţi care să-i îndrume pe oaspeţi? În oraş există două centre de informare turistică. Unul local şi unul de nivel naţional! Însă primul este situat în centru, la distanţă considerabilă de gara CFR, iar cel de-al doilea ascuns în spatele intrării în parcul Dimitrie Ghica. Deci, dificil de reperat chiar şi de turiştii care înţeleg că, urcând drumul cu scări, au ajuns pe bulevardul central al oraşului. Nici măcar harta de la capătul drumului cu scări nu poate fi repusă la locul ei? E un efort atât de mare? Asta ca să nu mai vorbim de lipsa acută a indicatoarelor pe străzile oraşului care să arate drumul spre principalele obiective turistice, cum ar fi Mănăstirea, castelul Peleş etc. Ce-i drept, avem suficiente săgeţi roz care arată drumul spre liziera pădurii de unde pleacă telegondola. Să fie oare suficient? Dacă tot se bate monedă pe promovarea turismului (?!?) poate că mai marii noştri îşi vor regândi atitudinea şi vor înţelge că astfel de chestiuni, ce pot părea mărunte, sunt foarte importante!

You may also like...

Leave a Reply