Administraţia locală, mereu indiferentă la problemele locatarilor din blocul Concifor?

DSCN9247

O dată la patru ani administraţia locală pretinde că este interesată de diversele probleme edilitare ale cetăţenilor de pe cuprinsul oraşului. Bineînţeles că totul este o manevră abilă menită să înşele vigilenţa cetăţenilor cu drept de vot. E o formulă „deşteaptă“ în încercarea de a-i face pe oameni să creadă că sus-puşilor le pasă de ei. Însă, cât de tare le pasă, se vede pe parcursul următorilor patru ani, în care unii ocupă fotoliile călduţe, iar alţii, deşi îşi plătesc dările şi impozitele, au de suferit din cauza lipsei lucrurilor promise şi niciodată duse la îndeplinire…

De această dată, stimaţi cititori, vă propunem o scurtă incursiune în zona Piscul Câinelui din Sinaia. Acolo se află blocul Concifor unde trăiesc mai multe familii de sinăieni care au avut diverse probleme locative foarte grave. Inutil să mai precizăm că darea în folosinţă către locatari a acestui bloc a fost un motiv de laudă extremă pentru puterea locală. De parcă mai marii urbei nu şi-ar fi făcut o datorie ca edili, ci le-ar fi făcut oamenilor o favoare deosebită. Parcă le-ar fi dat ceva de pomană…

CINE ARE INTERES OARE ÎNTR-O MAGHERNIŢĂ SFĂRÂMATĂ?

Parcă strivită de şenilele unui tanc, în capătul blocului Concifor zace sfărâmată o cabană din lemn de soarta căruia se pare că nimănui nu-i mai pasă. În momentul în care a fost lăsată în paragină, aceasta a fost devalizată de către anumiţi indivizi „neidenficabili“. Nu face altceva decât să ruineze, dacă mai era nevoie, aspectul estetic al unui oraş care şi aşa arată cum arată. Este o privelişte minunată pentru toţi cei care călătoresc cu trenul şi nu mai are mult şi va deveni şi ea o emblemă, o carte de vizită nedorită a Sinaiei. Autorităţile locale au alte probleme. Deşi nimeni nu recunoaşte, campania electorală a început şi astfel de mărunţişuri sunt departe de a le capta atenţia mai marilor noştri. Anumite voci din zonă, mai mult sau mai puţin autorizate, vehiculează ideea că cineva de sus, chiar de foarte sus, din ierarhia politico-administrativă a oraşului ar fi pus ochii pe terenul în cauză, dându-şi seama de potenţialul uriaş pe care îl are. E vorba şi de amplasarea în teren, zona fiind una cât se poate de retrasă şi liniştită. Se pretează de minune unei investiţii în domeniul turistic şi de aceea problema rămâne deschisă. E cu cântec, cum se spune pe la noi. Cu toate astea, se impune luarea unor măsuri. Nu putem în plină Sinaie şi „la vedere“ să avem un oraş părăginiţi, plin de coşmelii surpate, doar pentru că unii aşteaptă momentul oportun să-şi lanseze o nouă afacere.

O uşiţă mică de-am avea, noi prin ea ne-am strecura

Trecând de la zona limitrofă direct în interiorul blocului Concifor, luăm notă de plângerea unor locatari de la nivelul doi al acestui imobil. Proiectul iniţial al scării şi al holului de acces către apartamente prevedea nişte spaţii, dacă nu generoase, cel puţin potrivite pentru scopul în care au fost create. Astfel de spaţii trebuie să asigure posibilitatea deplasării lejere a mobilierului; în cazul intervenţiei unui echipaj al Salvării, a deplasării facile a unei tărgi pentru un pacient şi, de ce nu, a unui sicriu în cazul în care e vorba de o persoană decedată. O iniţiativă absolut stranie a unor locatari a fost aceea de a îngusta spaţiul dintre casa scării şi holul de acces la apartamente. Acesta a fost consolidat cu rigips şi lăsată ca posibilitate de acces doar o uşă de dimensiuni reduse. Ceea ce este un lucru foarte anormal, iar restul de locatari care nu au fost de acord cu această măsură, firesc, s-au sesizat. Le venim în sprijin şi atragem atenţia asupra acestui fapt în speranţa că autorităţile locale responsabile vor lua măsurile de rigoare pentru remedierea inconvenientului.

Cine, când şi cum va face vreodată dreptate?

După cum s-au manifestat până acum autorităţile locale, au dat dovadă că şi-au făcut cu brio datoria doar pentru că au dat acel bloc în folosinţă. Din câte se pare, este departe de ei intenţia de a mai interveni în cel mai mic fel odată ce, chipurile, şi-ai făcut datoria. Însă problemele oamenilor există şi aceştia ar avea nevoie de intervenţia unei autorităţi responsabile, astfel încât problemele să fie rezolvate. E greu de crezut că acest lucru se va întâmpla. Nu neapărat că mai marii noştri sunt foarte ocupaţi cu iminenţă apropierii alegerilor locale, ci, pur şi simplu, datorită felului lor de a se comporta atunci când e vorba de probleme cetăţeneşti. Aţi ghicit discutăm despre o indiferenţă dusă la paroxism! Devine aproape redundant faptul că mai marii noştri nu vor altceva decât să se laude cu realizări, indiderent că acestea vin cu zeci de ani întârziere sau că au o consistenţă mai mult decât discutabilă.

You may also like...

Leave a Reply