Din străfundul gândirii edilitare sinăiene: o intersecţie cum multe nu-s

Încurcătura pe care o provoacă în trafic trenuleţul de agrement căreia puterea locală i-a făcut depou în staţia de autobuz de pe strada Octavian Goga nu e singura problemă cu care se confruntă cea mai mare intersecţie din oraş. Înainte de ampla modernizare a centrului lucrurile încă se mai situau în limita normalităţii, iar oamenii ştiau de unde să ia taxiul şi de unde pot lua autobuzul, aşteptând, fireşte, mijloacele de transport dorite la locul respectiv. De mcând cu noua şi moderna alveolă totul a intrat într-un fel de degringoladă. A fost creată o nişă pentru taximetre în fosta zonă în care oprea autobuzul. O amestecătură edilitară de zile mari. Deşi peste drum există o staţie mare de taxiuri, acum avem una în plus. Numai că aici situaţia se complică, datorită unei borduri amplasate nu tocmai logic care permite deplasarea taxiurilor doar în şir indian. Dacă un taximetru dintre cele aflate în mijlocul coloanei primeşte o comandă telefonică, începe circul. Asta pentru că nu are cum să iasă la drum fără ca cele din spate sau din faţă să-i facă loc. Nimeni nu a ţinut cont că aici nu suntem la Bucureşti sau într-un alt oraş mare, în care firmele de taximetre au zeci de maşini, iar o comandă telefonică se preia de către maşinile aflate în trafic şi nu de cele care staţionează. Dar deficienţele acestei inoportune delimitări edilitare nu se limintează aici! Vom reveni.

You may also like...

Leave a Reply