Ştirea noastră de… veşti bune! De sărbători vom avea propriul Centru Naţional de Promovare Turistică?

Finalizarea blocurilor sociale a fost întârziată cu aproape şapte ani, noul spital îşi aşteaptă cărămizile de peste 22 de ani, locuinţele pentru tineri din Platou Izvor, la fel trebuiau să fie gata prin 2008, 2009. Şantierul de refacere a centrului a întârziat, la rându-i, cu peste doi ani (şi ceva, fix). Şi câte şi mai câte străzi sau diverse alte obiective edilitare promise nu au fost întârziate cu ani buni? De ce oare s-ar ţine de cuvânt puterea locală şi ar finaliza coşmelia din lemn a centrului de informare din parc, la timp, adică pe data de 15.12.2015, şi n-ar lungi boala? Asta ca să dea obiectivul în folosinţă exact în campania electorală.

După cum ne indică panoul informativ al şantierului din parcul Dimitrie Ghica unde se înalţă o dugheană rotunjoară din lemn, se pare că până la mijlocul lui decembrie, mai precis 15.12.2015, va fi finalizată construcţia noului Centru Naţional de Informare şi Promovare. Nu că am duce lipsă de astfel de instituţii în Sinaia! Mai avem o sinecură similară intitulată C.I.P.T. şi amplasată pe partea stângă la intrarea în curtea primăriei. Dar dacă aşa prevede legea, nu ai ce să faci, trebuie s-o respecţi! Din informaţiile noastre toată figura a cost, nici mai mult, nici mai puţin, decât vreo 600.000 de lei, adică 6 miliarde de lei vechi – pentru cei care nu s-au familiarizat încă cu preţurile. Banii nu au fost plătiţi de la bugetul local, ci au venit de sus, de la stăpânire. Nu vă fie teamă! Avem şi noi contribuţia noastră, care este mult mai modestă decât suma ante-menţionată. În schimb sinăienii vor trebui să plătească din buzunarul lor de cetăţeni contribuabili toate hangaralele (salarii, utilităţi etc.) ale acestei noi sinecuri pe toată durata existenţei sale. (Dar minimum 10 ani, tot din informaţiile noastre). Cât ne va folosi pentru promovarea turismului sinăian această nouă „minune“ edilitară, rămâne de văzut. Interesant este însă un alt fapt. Acela că pe panoul de afişaj al şantierului este trecută, ca termen de finalizare a lucrărilor, data de 15 decembrie 2015. Asta înseamnă că noul Centru de Informare Turistică va intra în pâine într-un moment mai mult decât propice. Exact înaintea începerii sezonului de iarnă. Se vor ţine oare edilii de cuvânt?

You may also like...

Leave a Reply