Încă un exemplu al halului în care se lucrează în oraş

În intervenţiile noastre am vorbit de nenumărate ori despre faptul că banii publici se cam duc pe apa Sâmbetei, pe apa Prahovei sau pe ce fel de râu vă este la îndemână din cauză că lucrările edilitare sunt, de cele mai multe ori, lipsite de temeinicie. Iată încă un exemplu care justifică pe deplin afirmaţiile noastre. Nu putem spune însă că în oraş nu se lucrează. Dimpotrivă! Se munceşte la greu, mai ales că puterea locală a demarat, tacit dar eficient din punctul ei de vedere, o campanie electorală f“timpurie“… Vor urma binecunoscutele-i lovituri sub centură împotriva adversarilor politici pe care, deocamdată, nici nu-i ştie prea bine? Însă prevederea este mama sănătăţii, iar politicienii puterii locale au învăţat de mult timp acest lucru. Trâmbiţarea demagogică a unor înfăptuiri îndoilenice sau a unor lucrări făcute de mântuială pe bani publici au devenit deja „valută forte“ în această luptă pentru păstrarea scaunelor şi funcţiilor cu care mai marii noştri s-au obişnuit. Imaginea de mai jos n-ar fi fost voie să o putem realiza într-o Sinaie care are pretenţia că a intrat în secolul XXI!

You may also like...

Leave a Reply