Primim de la cititori…

A sosit toamna, luna în care lumina zilei se tot micşorează în fereastră, înfrânte în bătălia cu întunericul. Încep să se scuture frunzele din copaci şi merele din livezi. Natura începe să-şi scuture culoarea, oferind un spectacol majestos. Verdele atât de energizant al pădurii e înlocuit de nuanţe rubinii, aurii şi portocalii. Pe acest fundal frumos de toamnă încerc prin condeiul meu de începător să redau cât mai pitoresc frumuseţea oraşului Sinaia, perla de pe Valea Prahovei, oraş încărcat cu multă istorie, atât pentru localnici, cât şi pentru întreaga ţară care se numeşte România. O ţară minunată pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu cu toate formele de relief, cu oameni curajoşi, generoşi, ospitalieri, isteţi. La întărirea societăţii de astăzi trebuie să contribuim fiecare cu o părticică cât de mică. Aici, pe pământ, toţi suntem la şcoala vieţii. Nu întotdeauna e uşor. Trebuie să învăţăm să ne schimbăm. Adesea ne opunem schimbării, dar dorinţa noastră de a ne schimba este cea care deschide uşa viitorului nostru bine. Schimbarea este legea vieţii. Dar oare cum se poate face această schimbare? Nu prin reacţii chimice în laboratoare, ci prin noi, oamenii, care alcătuim acest popor. Orice popor se dezvoltă prin cultură, educaţie, cunoaştere, istorie, voinţă şi multă ambiţie. Privesc cu tristeţe şi amărăciune că interesul pentru lecturarea unei cărţi devine din ce în ce mai rar. Sf.Nectarie spunea: „Citeşte şi deschideţi mintea ca să le închizi altora gura”. A citi o carte bună înseamnă de fapt a discuta cu autorul acesteia. Prin aceste discuţii ne construim personalitatea. Ideile frumoase şi plăcute se găsesc de multe ori în cărţile transmise nouă din generaţie în generaţie şi trebuie numai să le deschidem şi să le savurăm. Ce este mai plăcut când se apropie iarna, atunci când cerbii îşi scutură coarnele moarte, când ursul dă ultimele târcoale prin luminişuri, când vulpea îşi sapă culcuş în pământ, decât să lecturezi o carte la gura sobei într-o atmosferă de basm! Lumea se schimbă atât de repede încât viteza cu care se schimbă lucrurile ne depăşesc puterea de adaptare. Şi poate că ceea ce trebuie să facem este să ridicăm piciorul de pe acceleraţie, să ne recuperăm capacitatea de a decide ce vrem să facem cu timpul nostru. Eu sunt o bătrânică cu vârsta de aur şi vreau să aştern pe hârtie gândurile mele, să le transmit cu multă dragoste semenilor mei. Pentru că dragostea de oameni nu cunoaşte nici timp, nici spaţiu şi este foarte bine pentru că dă o speranţă „Omenirii şi Planetei”. În oraşul Sinaia vin încă din tinereţe, este oraşul meu preferat, un oraş modern de munte, cu un aer puternic ozonat, încărcat cu multă istorie. În excursiile mele îl antrenez şi pe nepoţelul meu Rareş de 9 ani şi mi se umple inima de bucurie când văd că-l interesează tot ce îi explic, punându-mi întrebări dintre cele mai curioase. M-am bucurat enorm astă-vară să văd aleile Castelului Peleş pline de turişti din diverse ţări, cum ascultau cu mult interes istoria locului, faptele şi hotărârile benefice pentru ţară luate de regele Mihai şi regina Maria. Cu un aparat de fotografia, Rareş a focalizat imagini din toate unghiurile castelului Peleş. Am urcat prin pădurea din spatele castelului, parcurgând drumul anevoios până la Stânca Regelui. Acelaşi drum parcurs de rege călare când trebuia să ia decizii cât mai corecte şi benefice pentru ţară. În felul acesta i-am explicat semnificaţia acestui loc istoric de unde se poate vedea într-o splendoare întreaga Vale a Prahovei. Un alt obiectiv istoric a fost Crucea de pe Caraiman, lucru pentru care a trebuit să mă documentez şi să-i explic cât mai bine. Istoria ne dezvăluie cum regina Maria se implicase activ în eforturile armatei române de a-şi salva ţara, a fost alături de soldaţi îmbărbătându-i pe răniţi în spitale şi adunând fonduri pentru hrană şi medicamente. Poporul o iubea şi nu de puţine ori îi spunea „Mama răniţilor” pentru devotamentul şi curajul ei. A trebuit să-i spun de e a fost ales locul pentru ridicarea Crucii, Vârful Caraiman. Legenda spune că, într-o noapte, la câţiva ani după încheierea păcii, Regina Maria a visat Caraimanul înroşit de sânge. Atunci a luat decizia de a ridica un monument care să amintească jertfa neamului şi ororile războiului. Regina Maria a trimis ingineri pe munte să găsească locul cel mai potrivit pentru crucea impresionantă care i se arătase în vis. Se spune că atunci când au ajuns pe Vârful Caraiman, locul pe care se află astăzi crucea, era neted ca în palmă în contrast cu restul terenului. A fost un efort supraomenesc să construiască, pe buza prăpastiei, o cruce înaltă de 40 de metri. Elementele metalice, făcute din acelaşi oţel din care e realizat Turnul Eiffel. A fost o lucrare inginerească de geniu, care impresionează şi azi întreaga lume. Construcţia monumentului a durat doi ani, aceasta fiind sfinţită pe 14 septembrie 1928 de Înălţarea Sfintei Cruci. Monumentul este închinat întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în primul război mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei aşa cum stă scris pe placa comemorativă. Iar un pas important s-a făcut deja prin includerea crucii în Cartea Recordurilor. Nepoţelul meu a scris la şcoală o lucrare la care a primit nota FB. Ce este mai plăcut decât să îndrumăm paşii tineri generaţii spre cunoaşterea istoriei, rolul benefic carel-a avut în continuare Casa Regală în ţara noastră. Ei au fost şi sunt în continuare ambasadorii României cu multă dragoste şi iubire pentru popor care, după ani de suferinţă şi exil, trăiesc alături de noi în marea familie care se numeşte România. După această incursiune în istorie am urcat sus pe munte de unde credeam că voi vedea mai bine împrejurimile şi mi-am găsit locul preferat de pe pământ. Eram sus cu munţii lângă mine şi acoperită de un cer frumos. Iarba şi florile erau neatinse. M-am întins pe iarbă şi pentru prima oară am simţit că eram cu Dumnezeu. Cred că fiecare om trebuie să găsească un loc sub soare, unde să se refugieze ori de câte ori are nevoie să se regăsească pe sine. Un loc departe de răutăţi, de urât şi de ispite. Un loc unde să-şi regăsească pacea sufletească, echilibrul, încrederea în forţă. Un loc frumos care să amintească de frumuseţea şi valoarea vieţii.

Pena T, pensionară

You may also like...

Leave a Reply