”Cupa Oraşului Comarnic”! Podu Lung şi Poiana 1 lideri după 3 etape

primaria - toplita

Cea de-a treia etapă a Cupei Orașului Comarnic a programat duminica trecută o serie de meciuri atractive care au dus la schimbarea liderilor celor două grupe. În urma rezultatelor înregistrate, echipele Podu Lung si Poiana1 au luat portofoliul de lider. Trebuie să apreciem solidaritatea jucătorilor celor opt echipe care au evoluat dar și a numerosului public în legătură cu tragedia de la clubul Colectiv din București, la fiecare partidă, înainte de start, a fost ținut un moment de reculegere în memoria celor decedați.
Vă prezentăm, în rândurile ce urmează, o scurtă descriere a meciurilor din cele două grupe.
Podu Lung – Ghioşeşti 3 – 1 (1 – 1)
Partida de debut a adus, față-n față, formațiile din cartierele Podu Lung și Ghioșești, ambele evoluând în grupa A. A fost un joc extrem de disputat în care componenții celor două combatante doreau victoria, extrem de prețioasă, în perspectiva calificării în faza semifinalelor și finalelor. După o primă repriză echilibrată, în care scorul a fost egal, podenii au avut în cea de-a doua o evoluție excelentă, materializată prin două goluri care au dus la obținerea celei de-a doua victorii și a primului loc în grupă.
Poiana 1 – Poliţia Comarnic 7 – 4 (3 – 1)
Cel de-al doilea meci și primul din grupa B a fost cel mai frumos și spectaculos al zilei, echipa întâi a cartierului Poiana dând un adevărat recital în fața unui adversar care a practicat un fotbal plăcut celor prezenți dar fără nici o șansă, aceștia reușind să oprescă iureșul și proporția scorului. După ce scorul era ca la un set în tenis (6-2), poienarii au redus motoarele și au efectuat schimbări pentru menajarea titularilor care aveau de jucat finala turneului de la Breaza. Prin succesul repurtat, Poiana 1 s-a instalat în fotoliul de lider al grupei, iar prin jocul practicat se înscrie ca principală favorită a acestei competiții.
Vatra Sat – Poiana 2 3 – 3 (3 – 2)
Unul dintre cele mai echilibrate și disputate jocuri ale zilei, în care cei prezenți au avut ce vedea, trupa din cartierul Vatra Sat era obligată să câștige pentru a mai spera la calificare, la fel ca și cea de-a doua grupare din cartierul Poiana. După ce poienarii au condus cu 2-0, a venit rândul celor din Vatra Sat să se mobilizeze exemplar, să preia inițiativa, să marcheze gol după gol și să termine primul mitan într-un avantaj minim (3-2). Repriza secundă a fost infernală prin dârzenia și efortul maxim dat de jucători, golul egalării fiind marcat spre final, cele două echipe aflându-se la egalitate de puncte și golaveraj. Următoarele etape vor decide cine merge mai departe.
Primăria Comarnic – Topliţa 9 – 4 (3 – 1)
Al doilea joc al gupei B a opus formației Primăria Comarnic pe cea a cartierului Toplița, ”lanterna roșie” a grupei, un meci în care bugetarii de la Primărie aveau nevoie de victorie pentru a mai spera în calificare în faza superioară a acestei manifestări fotbalistice.
După o primă repriză mai echilibrată și fără aportul în teren al edilului șef Mircea Cocă, acesta încurajându-i și dând sfaturi de pe margine coechipierilor, cei de la Primărie s-au întrebuințat serios în primele 30 de minute. Au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri, avantaj care s-a mărit după pauză, iar după cele 60 de minute de joc diferența a fost de 5 goluri, victorie care-i menține în lupta pentru ocuparea unuia din primele două locuri.
Iată rezultatele și clasamentul după trei etape:
Grupa A: Podu Neag – Poiana 2 2 – 6 (1 – 3)
Podu Lung – Vatra Sat 5 – 4 (2 – 3)
Poiana 2 – Ghioşeşti 2-5 (1 – 2)
Vatra Sat – Podu Neag 4 – 2 (1- 2)
Podu Lung – Ghioşeşti 3 – 1 (1 – 1)
Poiana 2 – Vatra Sat 3 – 3 (3 – 2)
Clasament :
1. Podu Lung 6 puncte (2 jocuri) (8 – 5)
2-3. Vatra Sat 4 puncte (3 jocuri) (11 – 10)
Poiana 2 4 puncte (3 jocuri) (11 – 10)
4. Ghioşeşti 3 puncte (2 jocuri) (6 – 5)
5. Podu Neag 0 puncte (2 jocuri) (4 – 10)
Grupa B: Primăria Comarnic – Secăria 5 – 5 (4 – 2)
Poiana 1 – Topliţa 7 – 3 (3 – 0)
Primăria – Poliţia 2 – 2 (1 – 2)
Secăria – Topliţa 5 – 1 (2 – 0)
Poiana 1- Poliţia 7 – 4 (3 – 1)
Primăria – Topliţa 9 – 4 (3 – 1)
Clasament :
1. Poiana 1 6 puncte (2 jocuri) (14 – 7)
2. Primăria Comarnic 5 puncte (3 jocuri) (16 – 11)
3. Secăria 4 puncte (2 jocuri) (10 – 6)
4. Poliţia Comarnic 1 punct (2 jocuri) (6 – 9)
5. Topliţa 0 puncte (3 jocuri) (8 – 21)
Etapa a IV-a programează duminică următoarele meciuri :
Grupa A: Vatra Sat – Ghioşeşti și Poru Lung – Podu Neag.
Grupa B: Topliţa – Poliţia Comarnic și Secăria – Poiana 1.

You may also like...

Leave a Reply