COMARNIC: Realizări pe care oraşul le merită din plin!

DSCN2912

dispensarul comarnic

Primarul interimar ing.Mircea Costin Cocă a înţeles foarte bine că menirea domniei sale după „dispariţia prematură“ a domnului Dorian Botoacă din „fotoliul de aur” al puterii locale este să armonizeze, pe cât posibil cu bunul gust, nişte lucruri rămase de căruţă faţă de peisajul actual al Comarnicului. Şi ne vom rezuma să exemplificăm spusele de mai sus afirmând că, pentru aspiraţiile sale spre frumos în anul care vine, aşa după cum a zis, prioritatea numărul unu va fi modernizarea centrului localităţii. Era şi timpul să gândească astfel din moment ce acest centru este îngrămădit, ponosit, prăfuit, cu trotuare cârpăcite şi cu rigole de scurgere a apelor pluviale îmbătrânite, scofâlcite – şi fără să fiu răutăcios – taman de pe vremea lui Pazvante Chioru’. Asta nu înseamnă că problemele gospodăreşti din cartiere, şi care ţin de administraţia locală, vor fi lăsate de izbelişte, nefiind luate în calcul. Dovadă că lucrurile vor sta aşa sunt numeroasele afirmaţii pe această temă „rostite” în paginile acestui ziar de către primarul nostru interimar la rubrica: „Primarul în faţa cetăţenilor!” L-am simţit că priveşte aşa lucrurile după cum se uită „cu mânie” la încrengătura de confecţii şi profile metalice a mastodontului ce se cheamă pasarela din centrul oraşului care mai mult încurcă decât să descurce afluirea circulaţiei rutiere de pe DN1 şi traversrea acestuia de către pietoni. Prin construcţia acestui monstru metalic nu s-a făcut altceva decâ să se „îngrămădească” bani mulţi în teşchereaua fără fund a unor politicieni cărora puţin le pasă de menirea banului public. Normal şi bine ar fi să fie puţin scuturaţi de organele abilitate cei care au avizat proiectul construirii acestui obiectiv anapoda ce agresează pur şi simplu monumentele arhitecturale din zonă. E ca şi cum ai pune o capră de tăiat lemne în centrul unui teren de sport. Sau mai bine spus, a unei macarale în plină desfăşurare a unui meci de fotbal. Pe primarul nostru interimar „îl sperie” bolovanul acela învârtoşat din parcarea oraşului şi care s-ar vrea să fie ba o fântână arteziană, ba o idee năstruşnică, revoluţionară în artele moderne şi care ar trebui „să miroase” de la o poştă (dar poşta, sâc, e lângă ea!) a unui obiect de mare artă pe care noi, contemporanii, nu avem cum o pricepe. (Ar fi, poate, o idee dacă „i-ar atârna” de gât bolovanului nostru o inscripţie care să ne lămurească de rolul lui în societatea comărniceană, prahoveană şi, de ce nu, naţională). Nu ar fi bine să fie „scărmănaţi” şi autorii acestui măreţ „obiectiv turistic” al Comarnicului de organele în drept? După cum aţi observat, primarului nostru interimar îi stă în gât porţiunea de la primărie până dincolo de blocurile de pe strada Republicii care e gata să se prăbuşească ş.a.m.d. Dar revenind asupra ideii că şefului interimar al oraşului Comarnic, ing.Mircea Costin Cocă, nu-i este indiferent de felul arată centrul oraşului este şi faptul că numai la câteva luni de şefie a ştiut să rezolve „elegant” racordarea canalului de pe Valea Cândei, cu subtraversarea trotuarului şi a DN1-ului, cu canalul principal ce străbate oraşul parţial paralel cu drumul naţional. Acest lucru îl poţi lesne constata când vezi cum pietonii „calcă” această zonă fără teamă că se vor mai agăţa în „fiarele” bătrânului nostru pensionar şi şef la S.A.D.P.P. din cadrul Primăriei Comarnic. (Oare când se va renunţa la serviciile domniei sale costisitoare şi fără de folos pentru comunitatea locală?). Tot în „gama lucrului bine făcut” se înscrie şi lucrarea de refacere a scării exterioare de la Dispensarul uman, terminată zilele acestea.  „Cea veche era putredă şi riscai să-ţi rupi picioarele”, o caracteriza mai zilele trecute un pensionar ce cobora, cu nădejde parcă, noua scară a instituţiei sănătăţii publice din oraş. Da, aşa este! Treptele care nu mai sunt astăzi, să fi fost făcute pe când s-a construit Dispensarul uman de către prinţul George Valentin Bibescu şi pe când veacul trecut începea – aşa cum ar zice, probabil, un istoric.

***
Gândiţi-vă că această scară a fost cândva, nouă şi că pe ea, într-o zi istorică pentru Comarnic, a călcat prinţul aviator cu prea frumoasa lui soţie şi scriitoare de raftul întâi, prinţesa Martha Bibescu, pentru inaugurarea Dispensarului uman ctitorit de domniile lor…
***
Până mai ieri scara principală de acces din trotuar spre intrare în clădirea dispensarului era fisurată, cu trepte şi contratrepte burduşite de vreme, iar parapeţii aveau tencuiala fisurată, scorojită, gata, gata să se prăbuşească. Dar primarul nostru interimar a făcut rost de bănuţi şi, în baza unui proiect, a fost posibil ca firma „SC Dincost SRL“ să o repare. Adică, practic, să facă una nouă după demolarea celei vechi, care a fost scoasă din „rădăcini” ca o măsea cariată, (că tot suntem în preajma unei clădiri în care se află şi cabinele dentare). Apoi, s-au turnat o fundaţie şi o rampă de beton armat, iar scările şi podestele de odihnă au fost placate cu un travertin poros. Parapeţii vechi, fisuraţi, au fost demolaţi şi în locul lor au fost turnaţi alţii din beton armat şi tencuiţi cu praf de piatră, drişcuiţi ca să reziste la intemperii. Mâna curentă, din profil metalic pătrat, a fost montată pe ambii parapeţi – stânga, dreapta. Nu mai este aşa de „repede” obositoare, ca aceea din vechime, podestele existente pe parcursul ei îţi încetinesc pasul, te fac să-ţi tragi respiraţia, mai ales dacă eşti bolnav şi în vârstă, iar travertinul poros împiedică pacienţii să nu alunece pe timp de iarnă. „De această lucrare pe care a făcut-o primăria ne bucurăm atât noi, cadrele medicale, cât şi pacienţii noştri. E ca şi cum am fi primit un dar, un lucru demult dorit”, avea să-mi spună doamna doctor Mirela Işoveanu Moacă, amabilă ca întotdeauna. Mai ţinem să precizăm că toată „povestea” asta frumoasă a costat primăria – 10391,01 lei, fără TVA. Şi v-am povestit-o pentru că primarul nostru interimar nu glumeşte când e vorba de cum arată sufletul şi aspectul exterior al oraşului Comarnic.

You may also like...

Leave a Reply