”Cupa Orașului Comarnic” a revenit echipei Poiana 1

AKpu_A1VqkUrFdiM9qvs83_exMj-OS8yOpUKPUcK1xFN2nT_PzpgBFAc0OnNfy5P0oITtFMdmv4uUwuxFs2sxWntmf4-H1DIohcYTkaGHNk7Oc-yb76uBz3zP_5Lpbspkbs

Ultima duminică a lunii noiembrie a fost cea mai însemnată pentru comărniceni si nu numai, pentru că va rămâne în amintirea tuturor celor care au fost prezenți la Sala Sporturilor din superbul oraș de munte de pe Valea Prahovei.
De ce spun asta, pentru că au fost două evenimente deosebite, și anume: finalele prestigioasei competiții de fotbal în sală dotată cu trofeul cel mare, care se dorește a deveni tradițională, și al doilea dar cel mai de preț eveniment care trebuie pus pe primul plan a fost prezența, în premieră, a reputatului comentator sportiv de la Radio România Actualități, Ilie Dobre, iar sala, arhiplină la aceste evenimente, l-au ovaționat și aplaudat cu frenezie. Având un palmares de invidiat, Ilie Dobre a stabilit cel de-al șaselea record mondial cu o performanță extraordinară, 35 de secunde și 6 zecimi, fără respirație, în transmisiunea directă a unui gol în direct, conferit de Academia Mondială a Recordurilor, cea mai prestigioasă organizație mondială care certifică recordurile mondiale.Este o performanță incredibilă, unică, care sfidează limitele umane, știut fiind că după 24-25 secunde de strigăt fără respirație riști să ți se oprească, în orice clipă, inima. Acest record a fost stabilit în data de 19 iulie 2015 când s-a disputat partida de fotbal dintre Astra Giurgiu și ASA Tg. Mureș, comentată de autorul acestei minuni, când Jazvic a înscris pentru mureșeni, Ilie Dobre declarând că ”i-am ascultat pe comentatorii sportivi de radio și televiziune din Brazilia, Argentina, Uruguay, Mexic, Spania, Portugalia, Italia, Germania sau Egipt și am remarcat că nu poate atinge nimeni performanța mea”. Ilie Dobre, pe lângă celebrările golurilor, este cel mai prolific autor de carte dintre comentatorii radio, are peste 1500 de meciuri de fotbal comentate și a fost decorat în anul 2008 de către președintele României, Traian Băsescu, în semn de recunoaștere pentru întreaga activitate a sa. Dar să revenim la finalele ”Cupei Orașului Comarnic” și să vă relatez toate momentele mai deosebite petrecute în această duminică mai specială. Unul dintre acestea, care nu trebuie omis, a fost prezența la aceste finale, la invitația subsemnatului și a primarului interimar, Mircea Cocă, a acestui talent a fotbalului feminin românesc, descoperit de prof. Adrian Calciu (acum la pensie), comărniceanca pe nume Antonia Rotilă, dând startul finalei, care la vârsta de 11 ani este componentă a echipei feminine de fotbal Olimpia CFF Cluj-Napoca și selecționată în lotul de junioare al României, despre care antrenorul sau spunea că ”este un Dobrin al fotbalului feminin”.

Finala pentru locurile 3-4:
Poiana 2 – Primăria Comarnic 5 -3 d.l.p. (2 – 1; 2 – 2; 2 – 2)
A fost cea mai disputată și palpitantă întâlnire a acestei competiții, soarta decizându-se la lovituri de departajare, iar startul a fost dat de junioara de numai 11 ani, Antonia Rotilă, un talent al fotbalului feminin, căreia îi prevedem o carieră fabuloasă. Echipa a doua a cartierului Poiana a intrat pe teren decisă să cucerească cea de-a treia și ultima treaptă a podiumului cu toate că, în fața trupei Primăriei localității, pornea cu șansa a doua. După un început echilibrat, cu multe faze la ambele porți, rezolvate de fiecare dată de apărătorii buturilor sau de defensivele bine așezate, gruparea Poiana 2 reușește să deschidă scorul iar speranțele au început să crească. Revenirea echipei edilului șef, Mircea Cocă, era previzibilă și egalarea plutea în aer, ea fiind materializată după un asediu la poarta poenarilor. Și totuși, cei care intră la vestiare în avantaj vor fi tot poenarii care mai perforează încă odată plasa porții adverse, bucuria fiind fără margini. A urmat o repriză secundă pe viață și pe moarte, Poiana 2 luptând să păstreze avantajul minim (2-1), Primăria asediind poarta adversă pentru egalare, lucru pe care-l obține dar numai atât, egalul menținându-se până la fluierul de sfârșit al jocului. Au urmat două reprize de prelungiri a 5 minute în care fiecare combatantă a fost preocupată să nu greșească și să țină atacul advers cât mai departe de poartă, lucru care s-a și întâmplat, iar după aceste prelungiri scorul a rămas egal, fiind nevoie de lovituri de la 7 metri. Cei care s-au arătat mai puternici din punct de vedere psihic au fost jucătorii Primăriei care au transformat trei din cele 4 lovituri, Poiana 2 marcând o singură dată și ratând pe următoarele trei, scorul final fiind 5-3 pentru bugetari, care au urcat pe ultima treaptă a podiumului.

Finala pentru locurile 1-2:
Poiana1 – Podu Lung 5 – 1(3 – 0)
Al doilea meci și cel mai așteptat de numerosul public a fost precedat de păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor decedați în tragicul incendiu din clubul Colectiv, urmat de intonarea imnului de stat al României, după care reputatul comentator Ilie Dobre și-a intrat ”în pâine”, prezentând distribuțiile celor două echipe și pe cei doi arbitrii, Marcel Marin, respectiv Dragoș Pantilie, cei care au asigurat și buna desfășurare a finalei mici.
După ce cu puțin timp în urmă triumfau la Breaza în Cupa Mediului, după ce în semifinală a ”măturat” cu adversara, realizând scorul competiției, formația numărul unu a cartierului Poiana nu s-a dezmințit și a reușit să se impună și în marea finală într-o manieră categorică în fața adversarului, nimeni alta decât echipa cartierului Podu Lung, surpriza acestei competiții. Jocul a fost la discreția galben-negrilor care au demonstrat, pentru a nu știu cîta oară, că sunt ”number one” în această întrecere, cei din Podu Lung, cu toate măsurile luate în vederea contracarării jocului adversarei, nu au putut să stăvilească iureșul ofensiv al poenarilor care, după prima repriză conduceau cu 3-0, fiecare reușită fiind răsplătită de prelungul goooooooooooool al inegalabilului Ilie Dobre, care a comentat tot meciul în stilul său caracteristic. Pauza nu a schimbat cu nimic evoluția finalistelor și la scorul de 5-0, Poiana 1 și-a permis să introducă jucătorii de rezervă, să reducă motoarele și să facă jonglerii cu mingea, ieșind în evidență ”jolly joker”-ul trupei, Lucian Comănoiu, care de fiecare dată când avea mingea la picior provoca panică adversarului. Golul de onoare a celor din Podu Lung a fost marcat spre final, din lovitură de la 7 metri, în urma unui fault provocat în careu, finala terminându-se cu un succes scontat al celor de la Poiana 1 care obțin al doilea trofeu în mai puțin de-o lună. Bravo băieți și la mai multe trofee ! Au urmat momentele cele mai frumoase gustate cu ropote de aplauze de toți cei prezenți: decernarea premiilor. După ce domnul primar interimar, Mircea Cocă, alături de domnul Ilie Dobre au decernat cupele, medaliile și diplomele pentru locurile 4, 3, 2 și 1, dar și frumoase sume de bani, echipele savurând din plin răsplata pentru care s-au luptat duminică de duminică, a urmat un moment emoționant:  Consiliul local și Primăria orașului Comarnic oferă domnului Ilie Dobre o plachetă pentru activitatea și performanțele obținute în cariera de comentator sportiv, plachetă înmânată de domnul primar interimar, Mircea Coca. Deasemenea, echipa Poiana 1 a pregătit o surpriză domnului Ilie Dobre și prin căpitanul echipei, Lucian Comănoiu, au oferit o plachetă pentru meritele deosebite și cariera de excepție a acestuia, lucru care l-a impresionat până la lacrimi. A fost o duminică superbă care nu va fi uitată niciodată, comărnicenii fiind mândrii de prezența unor personalități marcante ale sportului românesc în orașul lor.

You may also like...

Leave a Reply