Atunci când e vorba de încasări pentru bugetul local, nimic nu e uitat… Taxele şi impozitele locale, la bani mărunţi!

taxe speciale

Datorită faptului că de curând aleşii locali au decis prin vot taxele şi impozitele locale pe care le vom avea de plătit în anul ce vine, am considerat că este oarecum oportun să ne aplecăm atenţia asupra unora dintre acestea denumite taxe speciale. Vorbeam nu demult despre faptul că autorităţile locale nu prea se implică atunci când pe domeniul public avem de-a face cu arbori de înălţimi impresionante, unele exemplare atingând chiar zeci de metri, care stau să cadă… taman unde nu trebuie! Şi, fără nici o glumă, există pericolul să se producă nenumărate accidente din cauza neluării în seamă de către forurile autorizate să rezolve acest gen de probleme. În contrapartidă, cei cărora li se apleacă ameninţător vreun brad prin curte sau vreun altul cu rădăcina în pioneze, e liber şi, în acelaşi timp, să achite o taxă pentru ca să i se elibereze un aviz şi să poată culca la pământ aceşti arborii găunoşi. Nu e mult, dar nici puţin, după unele opinii. Ar trebui să scoateţi din buzunar 60 de lei pentru fiecare arbore care nu vă mai face trebuinţă…

DRUMURILE NOASTRE POATE… SE VOR ASTUPA VREODATĂ!

În acelaşi context vine tare din urmă aşa-numita taxă pentru spargerea domeniului public. Vrând, nevrând actuala putere locală trebuie să accepte şi acest lucru. Deşi, dacă e să ne gândim în amănunt, unora nu le prea convine. Ne aducem aminte chiar un slogan electoral din campania din 2008. Cei ce se vroiau atunci realeşi spuneau că vor face tot posibilul ca în Sinaia lucrurile să se petreacă ca la carte. Adică, întâi să spargem, să montăm tubulatura şi celelalte amănunte ale infrastructurii, după care să asfaltăm odată pentru totdeauna! Iată că nu se poate şi de aceea avem acum o aşa-numită „taxă pentru spargerea domeniului public“. Cine întreprinde o astfel de acţiune plăteşte 20 lei/m.p./zi. Există şi un bonus pentru suprafeţele mai mari de 50 mp. Aici taxa se reduce la 10 lei/mp/zi. Toate ca toate, trebuie să recunoaştem că astfel de intervenţii sunt inevitabile. Problema care ne dă mereu bătăi de cap este următoarea: „… refacerea şi aducerea la stadiul iniţial al terenului“. De unde aşa ceva?

You may also like...

Leave a Reply