Politică şi sfinte sărbători… N-am scăpat nici acum fără discurs!

Ne apropiem vertiginos de intrarea în anul electoral 2016 şi, vorba mai marilor noştri, asa „se vede“! Orice eveniment care se pretează ţinerii unui discurs în public nu numai că nu este scăpat, dar este valorificat la maxim! Atragerea de capital de imagine de către politicieni devine mai ales acum un deziderat major. Nimeni nu uită să fructifice fiecare ocazie, reamintind electoratului cât de mult bine i-a făcut în intervalul mandatului! La fel s-au petrecut lucrurile şi duminică, 6 decembrie, cu ocazia festivităţilor prilejuite de aprinderea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă.
Mai ales că manifestarea s-a desfăşurat la scurt timp după marcarea Zilei Naţionale a României – alt prilej al politicienilor de a se întâlni şi adresa maselor… Discursul susţinut duminică seara în parcul „Dimitrie Ghica“ s-a întins pe o durată de doar câteva minute. A fost, în schimb, un model de elocinţă, dovedind pe deplin talentul oratorului în astfel de prilejuri… Au lipsit, în schimb, anumite „concordanţe“ între tematica abordată şi evenimentul în sine! Nu am înţeles ce legătură au sărbătorile de iarnă, Crăciunul (cu târgul chicios cu tot!), Moş Nicolae şi pomul de ianră cu măreţele înfăptuiri edilitare lăudate în luarea de cuvânt? Nici pe unde ar umbla mulţimile uriaşe de turişti despre care am fost informaţi că, mai nou, vin la Sinaia? Căci, sincer, nu-s de găsit… Te pomeneşti oare că s-a modificat legea electorală şi acum ne aflăm în plină campanie electorală, iar politicienii au uitat să ne aducă la cunoştinţă acest lucru? Asta ar fi una dintre explicaţiile pentru discursul pe care l-am auzit la intrarea în parc… Altă explicaţie plauzibilă nu există, în afară de cazul în care mai marii noştri nu s-au decis cumva să se laude cu rezultatele muncii lor! Asta pentru că administraţia locală e plătită din banii noştri ca Sinaia să fie reparată şi să arate bine! E sarcina de serviciu a edililor să dezvolte condiţii pentru un turism de calitate. Nimeni nu face nimic în plus faţă de datoria pe care o are şi pentru care este remunerat din banii publici… Pe cale de consecinţă, ar fi nefiresc, ar fi anormal, dacă vreodată edilii / politicienii ar încerca să-şi asume vreun merit pentru ce s-a schimbat în bine în oraş! Nu şi-au făcut decât datoria, absolut nimic altceva în plus!

You may also like...

Leave a Reply