De sărbători va continua prigoana caracatiţei galbene asupra turiştilor?

Iată că am ajuns aproape să numărăm pe degete zilele care ne mai despart de sfârşitul acestui an. Bineînţeles, ar fi vremea statisticilor, pentru corecta informare a opiniei publice sinăiene, evident dacă actualei administraţii locale i-ar păsa de astfel de nimicuri. Înainte vreme însă, când abia fusese înfiinţat serviciul operatorilor de caracatiţe galbene, iar lumea era revoltată de „avantajele“ pe care acesta îl aducea mai ales turismului prin prigonirea vizitatorilor, politicienii locali se comportau altfel. „Oficiosul“ frumos colorat care servea interesele politicienilor noştri îi informa cu mare elocvenţă şi promptitudine pe sinăieni asupra enormelor beneficii pe care, chipurile, le aduceau cei ce blocau roţile autoturismelor parcate pe unde nu trebuie. Se vehiculau nişte încasări record, sume literalmente greu de crezut. Bineînţeles că acestea urmau să fie folosite efectiv spre folosul cetăţeanului şi binele oraşului. Banii urmau să ajungă la domenii importante, precum învăţământ, sănătate, reparaţii infrastructurale etc. Păi, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, stimaţi edili, de ce nu informaţi opinia publică, la fiecare sfârşit de an, în mod concret, despre profitul net realizat de serviciului operatorilor de caracatiţe? Să fim cu toţii lămuriţi exact ce sume de bani şi către care domenii de activitate au fost îndreptate acestea, dacă tot e să suportăm neajunsurile grave pe care le pricinuieşte activitatea de blocare a roţilor turismului sinăian în general. Suntem singura localitate de pe Valea Superioară a Prahovei unde se practică această metodă de sancţionare a conducătorilor auto…

You may also like...

Leave a Reply