Să fie oare mai importantă culoarea decât calitatea serviciilor prestate clienţilor… Sinăienii trebuie să se decidă cum vor circula: ori călare, ori pe jos?

Nu ştim cât de mult este interesat poporul, oamenii de rând din Sinaia de data la care se va desfăşura ultima şedinţă a Consiliului local. Însă avem ferma convingere că cei care se ocupă cu taximetria în urbea noastră abia aşteaptă să vadă ce se va întâmpla cu una dintre prevederile unui act normativ local, ce are în vedere vopsirea în galben pai a tuturor taximetrelor din oraş în aşa fel încât să ne putem şi noi compara cu celebra firmă de taximetrie de la New York.  Pentru majoritatea, o astfel de decizie a puterii locale, ar fi echivalentă cu o mare problemă din punct de vedere financiar, având în vedere cât de mult costă vopsirea unei maşini şi cât câştigă taximetriştii… Cât de mulţi îşi permit la ora actuală să lase totul baltă şi să se apuce să-şi vopsească maşina în galben-pai, doar pentru că asta este o dorinţă ad-hoc a mai marilor noştri? Conducerea oraşului nu a aflat că majoritatea taxiurilor sunt vopsite în galben (spre exemplu cele de la New York) pentru că aparţin unei firme care aşa se numeşte: „yellow cab“? Există şi taxiuri vopsite în verde, roşu, alb, albastru. Sau la noi există anumite interese? Ce ne va rezerva oare viitorul legat de acest subiect?

Nu este nici datoria, nici menirea noastră să ne pronunţăm asupra oportunităţii deciziei puterii locale de a uniformiza culorile în care vor fi vopsite taximetrele ce oferă servicii prin oraş. Acestea nu sunt nici ambulanţe sau autospecialele SMURD-ului, care trebuie să aibă o culoare specifică şi aparate de atenţionare, ci nişte maşini care oferă servicii de transport populaţiei locale şi turiştilor. De ce să fie vopsite toate maşinile într-o singură culoare, când există mai multe firme ce prestează aceste servicii? Ce-ar fi să se vopsească toate restaurantele, cârciumile, barurile, locurile în care se bea şi se mănâncă doar în roşu, ţinând cont strict de obiectul de activitate? Nu este ridicol?

You may also like...

Leave a Reply