S-a trecut deja la… populism electoral? AU MICŞORAT TAXA PROMOVĂRII TURISMULUI!

proiect taxe si impozite

Într-un final s-au limpezit apele şi în ceea ce priveşte una din cele mai controversate taxe speciale, de curând aprobată de aleşii noştri în plenul Consiliului local. Puterea locală n-a intenţionat nici o clipă să bată însă în retragere legat de acest subiect. „Taxa de promovare turistică a localităţii“, căci despre ea facem vorbire în acest material, ar fi urmat să aducă unele venituri destul de substanţiale la bugetul local. Bineînţeles dacă rămânea la valoarea stabilită iniţial pentru 2016! În şedinţa extraordinară a Consiliului local desfăşurată în seara de vineri, 28 noiembrie a.c. aleşii noştri au votat un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea HCL/2015 referitoare la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016.

PUTEREA LOCALĂ A DAT ÎN DARUL… SOLICITUDINII?

Din Raportul de specialitate întocmit de Serviciul Buget din primăria noastră rezultă că mai marii urbei au decis o scădere substanţială a acestei taxe. Astfel, de la valoarea stabilită anterior, de 2 la sută din valoarea tarifelor de cazare (exclusiv TVA) pentru ÎNTREAGA perioadă de şedere s-a ajuns la soluţia de reducere a taxei de promovare turistică la suma de 2,5 la sută din valoarea tariferlor de cazare (fără TVA) pentru O SINGURĂ NOAPTE de cazare, indiferent de perioada de şedere! Decizia aleşilor locali nu vine însă de la sine, ci în urma unor adrese depuse la primărie de reprezentanţii unor foarte importante unităţi economice din Sinaia care activează în domeniul turismului.

P.S. Acum nu ne mai rămâne decât să constatăm eficienţa cu care vor fi cheltuiţi banii care se vor aduna la bugetul local pentru promovarea turistică. Poate viitorul să fie ceva mai promiţător şi să-i aducă mai aproape de realităţile din turismul sinăian pe cei responsabili din administraţia noastră locală cu acest domeniu!

You may also like...

Leave a Reply