Mai bântuie şi acum coşmarul catastrofei financiare din trecut? Sinaia Forever, mare atenţie pentru propria-i „puşculiţă”!

Oricât şi-ar dori cineva, anumite lucruri care au avut un impact socio-emoţional deosebit sunt foarte greu de uitat. Chiar dacă de multe ori sunt trecute cu vederea, amintirea lor revine într-un mod nu foarte plăcut. Cine nu-şi mai aminteşte oare, în acest context, stimaţi cititori, de – haideţi să-i spunem – „sincopa” sau accidentul financiar (ca să nu folosim un cuvânt mult mai dur, cum s-ar cuveni!) petrecut la celebra societate Sinaia Forever în 2012. Aproape incredibil (şi în acelaşi timp strigător la cer!) la această societate se constataseră pierderi uriaşe. Suma depăşea înţelegerea oricărui om obişnuit. Vorbim de o cifră cu prea multe zerouri în coadă! Nu şi pentru „ unii“, din păcate… Nu dăm nume şi nu arătăm cu degetul pe nimeni, pentru că asta nu este nici menirea şi nici intenţia noastră. Din nefericire nici până în ziua de astăzi opinia publică nu a aflat exact ce s-a întâmplat şi nici nu a văzut vreun vinovat pentru grava neregulă petrecută atunci. Bineînţeles că în acest caz marii perdanţi au fost tot sinăienii; evident, ca victime colaterale. Asta pentru că societatea în cauză are ca singur acţionar Consiliul local. De atunci şi până în prezent am constatat doar schimbări importante la vârf şi o atenuare a situaţiei până la revenirea la linia de plutire. Sperăm că acum Sinaia Forever e pe mâini bune (adică, în primul rând, supravegheată cum se cuvine de cine trebuie). Şi pentru că tot vorbeam de bani, iată că de curând aleşii locali au votat un proiect de hotărâre legat de o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli a societăţii în cauză. Suma totală în acest caz fiind de 123.000 de lei. Din raportul de specialitate întocmit pe marginea acestui act normativ rezultă că pentru binele finanţelor societăţii au fost necesare modificări în structura veniturilor şi cheltuielilor, unele fiind diminuate, celelalte majorate. Totul s-a făcut însă fără modificarea în vreun fel a nivelului veniturilor sau al cheltuielilor din structura bugetului. Iată, foarte pe scurt , câteva capitole la care cheltuielile societăţii s-au diminuat. De admirat, cheltuielile cu protocolul au scăzut considerabil! Nu trăim vremuri în care să ne permitem extravaganţe şi mărinimii nejustificate! Astfel, cheltuielile cu protocolul s-au micşorat cu 5000 de lei. În ceea ce priveşte capitolul „Consultanţe juridice“ suma s-a micşorat de la 10000 de lei la numai 1000 de lei. Iată că se poate! Pentru că în alte părţi se achiziţionează servicii juridice cu duiumul… La fel legat şi de capitolul pregătirii profesionale a cadrelor ,suma se micşorează cu 4000 de lei, dintr-un total de 5000 de lei. Dar aici putem spune că lucrurile sunt fireşti, ştiut fiind faptul că la Sinaia Forever se lucrează numai cu profesionişti… Atâta corectitudine ne emoţionează! Asta înseamnă că Sinaia Forever se află în sfârşit pe un drum luminos. Aşteptăm, aşadar, cu interes încheierea execiţiului financiar al acestei societăţi pe anul ce a trecut. Ba, mai mult, aşteptăm şi surprize plăcute legate de un profit net cu cât mai multe zerouri. Căci asta înseamnă, în fond, binele nostru, al sinăienilor.

You may also like...

Leave a Reply