COMARNIC: „Numai făcând lucruri trainice ne vom trezi şi noi la viaţă!” De vorbă cu domnul Gheorghe Bezdedeanu

Omul cu care discutăm astăzi este mai aparte decât ceilalţi din jurul său pentru simplul motiv că nu îi este indiferent lucrul sau evenimentul pe lângă care trece. E patriot, nu în înţelesul bătătorit pe care i l-au dat acestui cuvânt, acestui sentiment, politicienii noştri de astăzi, care au dat atâtea guverne fără popor. E patriot pentru că e hotărât să nu-şi părăsească ţara nici măcar într-o vizită în Spania, unde are doi copii la lucru de mai multă vreme. E fibră românească sănătoasă deoarece spune lucrurilor pe nume, nu se dă după cireş, cum se zice. „Am tras” de el ca să-şi spună oful cel mare: faptul că nu are copiii din Spania lângă dumnealui! Să meargă cu nepoţii până la grădiniţă sau şcoală, ca apoi să se întoarcă de mână cu ei, acasă. Ştie ce vrea şi îşi dă seama de ce ne trebuie ca să scăpăm din fundătura istorică în care am intrat, aş zice: „de bună voie şi nesiliţi de nimeni”. Dar e mare lucru când ştii să pui piciorul în prag. Domnul Gheorghe Bezdedeanu e o voce distinsă a societăţii civile din Comarnic, atâta câtă există ea.

Ce ar trebui să ştie lumea despre cetăţeanul Gheorghe Bezdedeanu?
Că sunt născut în Comarnic pe 16 februarie 1952. Că am absolvit şcoala elementară de 8 clase, dintre care 3 în clădirea de la Colţii de Nisip, unde actualmente, of, Doamne! (şi îşi ţintuieşte ochii în tavan) este alimentară sau cum le zice de-acum magazinelor unde găseşti de toate în afară de bani pentru cel sărac. Restul de 5 clase le-am făcut la Şcoala generală din Poiana Comarnic. În 1967 am dat examen la Grupul Şcolar IMF Sinaia, unde am reuşit şi am absolvit-o, devenind strungar. Ţin să menţionez că am fost şase copii la părinţi, fiecare avându-şi rostul lui. Datorită faptului că am fost mulţi copii, tatăl şi mama mea n-au avut posibilitatea să mă dea la liceu, aşa încât în 1970 m-am angajat la MEFIN Sinaia, unde am lucrat până în 2010 când am ieşit la pensie. Vedeţi dumneavoastră, nu mi-a plăcut să colind din întreprindere în întreprindere, aşa fiind şi în viaţă: foarte statornic. Mai pot spune că am satisfăcut stagiul militar la o unitate militară din Hunedoara, unde puteam rămâne în cadrul MFA-ului de-atunci. Dar pentru că eram căsătorit n-am vrut să-mi părăsesc familia, părinţii şi oraşul natal. Am cinci copii pe care i-am dat la şcoală şi, uite dumneata, fiecare îşi are rostul lui, iar noi, eu şi soţia (de faţă) am rămas singuri. Notaţi, copiii noştri nu ne uită şi ne vizitează când pot şi ei!
Vă rog, faceţi o comparaţie între satul Poiana de pe vremea când eraţi dumneavoastră copil şi cel de astăzi, din punct de vedere al relaţiilor dintre oameni!
Până la Revoluţie, sau ce-o fi fost atunci, majoritatea cetăţenilor din satul Poiana erau nişte oameni uniţi, cu respect unul faţă de altul, şi în special faţă de cei mai în vârstă. Avea fiecare serviciu şi îşi vedea fiecare de familia lui, ajutându-se între ei. Însă, după Revoluţie, satul Poiana a cam început să dispară în sensul că marea majoritate a tinerilor a plecat în străinătate după o bucată de pâine mai bună. Aproape putem spune că satul românesc nu mai există, dispărând tradiţiile de altădată. Nu mai există respect între cetăţeni şi între familii, fiind aproape „o prăsilă de câini”, cum zice poetul.
De ce nu aţi ţinut copiii pe lângă dumneavoastră, ajungând ca unii dintre ei să respire cu nodul în gât, aer străin?
(Se uită la soţie) Dumnezeule, cine n-ar fi vrut! Dar neavând în ţară locuri de muncă au trebuit să ia drumul străinătăţii şi să contribuie astfel la dezvoltarea altor ţări decât România.
Ce vă spun copiii când vin din Spania sau când vorbiţi cu ei la telefon? Nu le este dor de Colţii de Nisip?
Le este foarte, foarte dor de locul natal. Strâng din dinţi şi merg mai departe. Vin o dată pe an în concediu, spunându-mi că mâine s-ar întoarce dacă ar găsi aici locuri de muncă atât pentru ei, cât şi pentru soţii. Îmi tot spun că preţurile în România, în general, sunt mai mari decât în Spania, cu toate că salariile sunt foarte mici.
Dumneavoastră n-aţi fost în vizită în Spania?
Am fost invitat insistent, dar n-am făcut-o pentru a nu vedea binele de-acolo când noi jucăm bătuta pe loc. Sunt foarte mulţumit de realizările copiilor de când au plecat, sunt respectat şi ajutat financiar de ei, dar în zadar dacă nu sunt lângă noi! Dorinţa asta îmi fierbe-n piept şi-am s-o las la foc încins până i-oi vedea că-mi deschid poarta şi-or zice că nu mai pleacă.
Aţi învăţat în clădirea şcolii de la Izvorul lui Din al Manii. Cum credeţi că a fost posibil ca acest imobil, ulterior al Cooperaţiei de Consum, să fie proprietatea unui om străin de temeliile ei şi când acţionari erau membrii ei cooperatori?
După 1990 Botoacă Petre, moştenitorul fostului proprietar de la care membrii cooperatori cumpăraseră imobilul, a solicitat revendicarea clădirii ce fusese şcoală şi ulterior alimentară a Cooperaţiei de Consum. S-a ţinut o şedinţă la şcoala din Poiana unde cetăţenii, repet, care erau acţionari la Cooperativa de Consum, au stabilit ca această clădire să rămână în proprietatea… proprietarului de drept (Cooperativa de Consum Comarnic n.r.). Atunci s-au pus pe masă toate actele legale care dovedeau ă această construcţie a fost cumpărată de cetăţenii din Poiana de sus pentru a fi alimentară sau grădiniţă. Ion Drăcea, care a rămas ca preşedinte al Cooperaţiei de Consum Comarnic, după plecarea lui Ion Clinci, a făcut ce-a făcut pe sub ascuns, fără vreo licitaţie, şi a rămas astfel proprietar pe nedrept. Ca să fie clar odată pentru totdeauna, imobilul a fost al Cooperaţiei, unde acţionari au fost cetăţenii.
Nu vă doare sufletul când vedeţi că rămân livezi şi fâneţe necosite, neîngrijite?
Am fost crescător de animale. Şi astfel am reuşit să-mi ţin copiii în şcoală pentru că timpurile erau foarte grele. Veneam de la uzină unde lucram opt ore şi împreună cu soţia şi copiii îngrijeam animalele şi făceam nutreţ pentru ele. Şi asta datorită faptului că, repet, îmi aduceau un beneficiu. Astăzi îmi vine să mă iau cu mâinile de păr (şi face gestul) când văd grădini şi livezi necosite, neîngrijite, distruse.
Iată, anul acesta sunt alegeri locale şi parlamentare. Să mai ţină obţinerea votului de către actorii politici de darurile primite de către alegători din partea partidului?
Nu! (În camera pe lângă soţie e şi sora intervievatului, doamna Geana, care zice: „Dacă ni le dă, de ce să nu le luăm?” Şi râdem toţi de întrebarea cu substrat electoral). Nu sunt de acord cu asemenea practici de a momi lumea cu plase şi alte cadouri pentru ca să fie aleşi politicienii, care după ce s-au văzut votaţi uită de promisiunile electorale.
Ce părere aveţi de politică, de politicieni, în speţă?
Toţi de la un cap la altul s-au corupt şi puţin le pasă de popor.
Pe cine aţi vedea primar în Comarnic şi de ce?
M-am exprimat odată, domnule Ciutacu, că a răsărit soarele şi pe strada noastră prin betonarea ei pe o porţiune de către actualul primar interimar Mircea Costin Cocă, lucru pentru care m-am luptat aproape 15 ani ca să se îndeplinească. Eu nu-mi doresc nici o funcţie politică şi nu cunosc candidaţii domnului primar, dar, părerea mea e că domnul Cocă merită să fie ales în fruntea obştei. Spun asta cu tărie, având în vedere că dânsul cunoaşte toate mişcările prin primărie, deoarece a fost viceprimar pe vremea lui Botoacă. Este un om serios, care nu promite, dar face lucruri necesare comunităţii noastre. Dar îi atrag atenţia să se înconjoare numai de oameni serioşi şi respectuoşi ca dânsul, puşi pe treabă.
Ce-aţi avea de reproşat oamenilor din cartierul dumneavoastră?
Să-şi vadă fiecare de gospodăria lui! Să nu mai blocheze drumurile publice cu diferite materiale, maşini şi mizerie! Să-şi cureţe fiecare şanţul în dreptul proprietăţii sale şi să ne unim pentru a scoate căruţa din nămol!
Cum vedeţi salvarea României de la „înec”?
Numai dacă instituţiile statului îşi schimbă faţa vom avea şi noi speranţe de mai bine.
Dar nu depinde şi de noi, cei mulţi?
Ba da. Să luptăm ca să ne schimbăm mentalitatea. Să nu ne mai lăsăm manipulaţi şi să punem mâna pe treabă, că sunt atâtea de făcut în ţara asta frumoasă ca o grădină a Domnului.
Se taie pe rupte pădurile. Ce aveţi de zis în acest sens?
Să se aplice legea şi propun primăriei înfiinţarea unui depozit de lemne pentru satisfacerea cerinţelor cetăţenilor pentru timpul friguros. În altă ordine de idei, ar trebui ca în centrul Comarnicului să fie o toaletă publică. Dacă ai nevoi în această zonă a oraşului, apoi să ştiţi că vei avea şi probleme.
Am devenit cumva dependenţi de emisiunile şi ştirile TV?
Marea majoritate ne lăsăm influenţaţi, ca să nu zic manipulaţi, de mass-media. Lucrul acesta nu e bun. Nu serveşte la educarea de nici un fel a cetăţenilor.
Aveţi ceva să vă reproşaţi?
Prea multe nu, deoarece mi-am văzut de treabă şi am căutat să spun ce trebuie făcut ca să ajungem odată la liman.
Dacă mai aveţi ceva de zis?
Mi-aş permite să fac un apel către colegii de vârsta mea m ai mari sau mai mici: să fim uniţi ca altădată pentru a alunga răul dintre noi. Să scoatem buruiana cu târnăcopul, dacă altfel nu se poate! Şi să contribuim împreună cu primarul care va fi ales (părerea mea încă o dată mi-o exprim, că domnul Cocă ar fi cel mai indicat, cu o echipă de oameni pe măsură), să punem umărul la modernizarea oraşului nostru… Astfel, cred eu, dacă lucrurile merg bine, o să vină şi copiii mei definitiv acasă, iar eu ce bucuros aş fi când îmi voi duce nepoţii la grădiniţă şi la şcoala din Poiana de unde au ieşit foarte mulţi oameni deştepţi!
Mulţumesc şi rămâneţi cu bine!
***
Mă conduce până la drum, unde nu uită să precizeze: „Vedeţi dumneavoastră de ce spuneam că a venit soarele şi pe strada noastră? Şi îmi arată betonul turnat pe carosabil în toamna ce a trecut: „Numai făcând lucruri trainice ne vom trezi şi noi la viaţă!”

You may also like...

Leave a Reply