Cât mai trebuie să bâjbâim nesiguri prin bezna trecutului? O monografie a Comarnicului devine un imperativ – pavăză împotriva uitării şi ignoranţei!

DSCN3068

Comarnicul, pe lângă unele neajunsurile moştenite astăzi din trecut, îşi mai adaugă şi altele, spre întruparea fiinţei, cu fiecare an ce „cade” din calendar, trăind astfel o dramă a existenţei sale! Adică nu are, dacă-mi permiteţi, un fel de curriculum vitae – o monografie din care să rezulte vârsta, statura în calea vremurilor, menţionate personalităţile şi eroii pe care se sprijină, tradiţiile, meşteşugurile practicate de localnici şi obiceiurile etc. de când este pomenit Comarnicului pe faţa pământului… Aş îndrăzni, dar numai cu voia dumneavoastră, să vin cu un exemplu personal care să rotunjească, la o scară minimală, dar edificatoare, cele menţionate mai sus. Am un prieten mai în vârstă, care, de câte ori îi vizitez casa, nu uită să-mi arate arborele genealogic al familiei sale, cu numeroase „ramuri” încrustate pe peretele de răsărit al unei camere, alături de care o candelă arde mereu! Acesta începe de prin 1400 şi se întinde până astăzi. „Vezi aici”, şi pune mâna pe o creangă viguroasă a trunchiului îngroşat, „sunt străbunicii mei, care au fost ingineri hotarnici şi au lucrat pentru coroana regală construind drumuri”. „Iar aici”, şi-mi arată rămurelele ce le simt că se îngroaşă odată cu trecerea timpului, îmi spune mereu la plecare, „sunt nepoţii mei care sunt duşi prin lumea asta, dar care nu uită niciodată să mă întrebe de sănătate”! Şi o lumină interioară „îi arde” toată fiinţa. Găsesc asta ca un lucru trainic, de bun simţ şi nădejde ca să-ţi cunoşti trecutul pe care stai, prezentul pe care îl trăieşti şi să te bazezi pe perspectiva timpurilor care vor veni. Este, dacă vreţi, o lecţie necesară de viaţă. Tot aşa, o monografie a Comarnicului făcută cu pricepere, le-ar fixa definitiv în memorie oamenilor de unde vin, ce-au făcut prin viaţă. Nu am mai bâjbâi prin bezna trecutului, noi, cei care cu greu ne mai aducem aminte de stră-străbunica noastră. Pentru că şi istoria trebuie trăită, mai ales în momentele de cumpănă… Această carte, la care mă refer, cu un autor sau, de ce nu?, şi mai mulţi, bine informaţi în acest domeniu, ar aşeza localitatea – bucată ruptă din rai – în drepturile ei fireşti şi nu ne-am mai mărgini să spunem numai că prima aşezare pomenită în Podul Neagului, care se întindea de la Breaza până la Clăbucetul Predealului, este Schitul Lespezi. Nici nu ne-am mai jeli ca Simion Stolnicu, care afirma în 1935, cum că această localitate „este un amestec de ozon şi mahala”… Dintr-o monografie bine ticluită am putea şti mult mai multe despre pământul pe care stă astăzi aşezat Comarnicul, despre fauna şi flora lui. Nu ne-am mai întreba la nesfârşit de ce Valea Saarului se scrie aşa şi nu, spre exemplu, Valea Sarului. Care să-i fie etimologia? Ce vor comărnicenii să spună când zic „La cetate” (partea de jos a Poienii), „Poiana Negului” înspre Podul Corbului, „Podu Ceauşului” înspre Barajul Paltinul, „Uliţa neagră” în Pod Vârtos, despre care se zvoneşte că este botezată astfel deoarece rămăseseră toate femeile văduve, bărbaţii lor pierind prin războaie. Se cultiva cumva grâu pe „Faţa Comarnic“, de se zice la o suprafaţă din ea „În grine”? Apoi ne-am dat seama că la „Orăţi“ venea şi picta Nicolae Grigorescu. Cât de mult ar trebui să pomenim familia Bibeştilor, de care este legată atât de mult dezvoltarea Comarnicului în industrie, educaţie, sănătate şi spiritualitate etc., fiind ctitorii unor edificii de cult ortodox (biserici). Scriitoarea, omul politic, femeia răpitor de frumoasă, cu o inteligenţă strălucitoare, prinţesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene din secolul XX! A fost, datorită calităţilor sale extraordinare, prietena principesei Maria, viitoarea regină a României, pe care aceasta o admira sincer, cea care îşi primea oaspeţii la Castelul din Posada. Lucrul acesta ar trebui să răzbată din monografie! Soţul domniei sale, prinţul George Valentin Bibescu, a fost diplomat şi preşedintele Clubului aeronautic, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitor abdicat în 1848. Apoi, această monografie ar trebui să menţioneze marile personalităţi născute pe aceste meleaguri care s-au afirmat în istorie, învăţământ, pictură, sport. Pe specialiştii în matematică şi fizică. Edificator este să pomenim aici pe istoricul de renume Ion Bulei, profesor doctor universitar, diplomat cultural, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, autor a 18 cărţi (singur semnatar), deţinător a numeroase premii literare, membru al Uniunii Scriitorilor, decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler, cetăţean de onoare al oraşului Comarnic; lămuritor de mari enigme ale societăţii româneşti între 1848 şi 1944. Tot aici ar trebui menţionaţi: prof. Th. Neacşu – pedagog devotat meseriei, descoperitor de talente, Georgeta Năpăruş – pictor de renume naţional! Sportivi de mare performanţă, precum bobeurul Ion Panţuru – singurul medaliat olimpic la această disciplină, Ion Vâţă – fizician de dimensiune la Institutul de la Turnu Măgurele, scriitorul Simion Stolnicu, generalul de armată Cornel Paraniac, cu patru stele, primul nostru reprezentant al NATO şi UE la Bruxelles etc. (CONTINUARE IN NUMARUL VIITOR)

You may also like...

Leave a Reply