COMARNIC: O demisie mai lungă decât veacul

Oraşul în care trenul opreşte în fiecare zi de două ori în gară zilele acestea când e încă iarnă, dar miroase a primăvară, ar trebui să declare doliu naţional pe tot cuprinsul său, determinându-l pe administratorul primăriei să coboare în bernă steagurile de la intrarea principală a acestei instituţii! La fel ca în cazul generalului Antonio Lopez de Santa Anna, care a ordonat să fie îngropat cu funeralii nemaiîntâlnite piciorul drept pe care îl pierduse în aşa-numitul Război al Plăcintelor, după cum mărturisesc contemporanii. Revenind însă pe plaiuri mioritice – în oraşul nostru nu poate fi altfel decât ca oricare oraş de pe harta ţării – o veste teribilă a zguduit, zilele trecute, din temelii minţile oamenilor, care nu mai credeau în veci că vor apuca vremea când feciorul îndelung pensionat se va retrage, roşind, de pe statele de plată ale onoratei instituţii ce guvernează oraşul. Dar, cu inima în dinţi, a făcut-o, lăsând pe gânduri o lume întreagă care, repetăm, nu mai credea că scapă de un blestem ca ăsta doar când respectivul va fi scos pe uşa principală cu picioarele înainte. De-acum o să cadă întrebările mai grele decât nişte ghiulele de plumb. Cine va mai lăsa oraşul să pice cu totul în paragină şi praf şi să scârţâie din toate încheieturile? De-acum şanţurile şi rigolele din centrul localităţii vor fi curăţate, periate la timp, iar buruienile, mai groase decât aorta zimbrului, ce se luau după trecători, ziua în amiaza mare, vor fi stârpite prin scoaterea lor fie chiar şi în cazurile când va fi nevoie, cu târnăcop. Lumea va fi nedumerită când va vedea cum se decolmatează canalul colector al oraşului. Sau cum în sera din spatele clădirii administraţiei publice locale în loc de fiare ruginite, îndoite, răsucite, de geamuri sparte, de pungi din plastic, de peturi, de cămăşi şi izmene zdrenţuite, de diferite ambalaje decolorate şi scovârgite, de şartiere obosite etc., vor fi amenajate spaţii pentru însămânţat flori, cu sentimentul care a ţinut întotdeauna lumea în picioare – dragostea. Panşeluţele şi gura leului vor fi luate de aici în lădiţe şi duse pentru a fi plantate prin centrul oraşului unde, până acum, le era interzis să se răsfeţe în lumina dumneze-iască a razelor primăvăra-tice şi a îndrăgostiţilor ce se vor plimba mână-n mână, sorbindu-se din ochi. Unii trecători vor suspina în pumni că nu vor mai găsi vreo polată de gard, pusă ca punte de trecere peste un pârâiaş ce traversează trotuarul, în care să-şi agaţe pantofii şi şosetele, prilej bun de a cumpăra alţii şi altele noi, de la 38. Nu vor mai fi puse lacăte pe uşile magaziilor administraţiei locale, lucru ce va scoate din minţi cetele de lotri înfiinţate după 1989. Gropile de pe drumurile comunale vor dispărea în carosabil, auzind că veteranul şef a rămas acasă, unde va sparge nuci pentru cozonaci şi prăjituri, tânjind după vremurile trecute când mai cădeau unii prin gropi, gata, gata să-şi rupă gâturile. Şi ziariştii vor avea ce regreta, pentru că vor străbate buricul oraşului în dorul lelii, nu vor mai fi vigilenţi ca atunci când îi întâlnea venerabilul pensionar al primăriei şi „îi răsplătea“ cu un picior în spate, ca să nu mai scrie de marile lui lâncezeli şi năzbâtii sub aripa de cloşcă a fostului şef al administraţiei locale. De-acum trebuie ca ei să scormonească şi mai adânc prin primărie, că poate vor mai da de nişte îndelungi pensionari „cocoţaţi“ pe statele de plată care nu au ca atribuţii de serviciu decât să taie frunze la câini în orice anotimp. Dar spuneţi dumneavoastră, cine va mai semnaliza gurile de canal, apă şi gaze de prin centrul oraşului cu câte un ambalaj privat sau crenguţă din salcie pletoasă de care vor atârna panglici multicolore sfâşiate din desuuri? Prin lăsarea definitivă la vatră a veteranului nostru, ce a luptat pe atâtea fronturi, din pricini vechi, veţi auzi că mâine se vor dărâma şi reteza cazematele împutregăite de vreme, în vârful cărora altădată fâlfâia drapelul puterii fără margini. E un început! Este un amurg din care în nici un caz nu vor răsări iar zori ruginite! Iar cei care se vor ocupa de monografia oraşului sunt rugaţi să-i găsească un loc cu indulgenţe îndelungului nostru pensionar de la primărie printre paginile Evului mediu timpuriu! (PAMFLET)

You may also like...

Leave a Reply