COMARNIC! Este necesară continuarea ascensiunii oraşului pe un drum ascendent. Prefacerile edilitare trebuie puse în prim plan! Să nu lăsăm trecutul călcat în picioare!

statie comarnic  DSCN3090

Când afirmăm cele menţionate mai jos avem rugămintea să nu o interpretaţi ca o răutate din partea noastră. Ca o dojană a soacrei adresată nurorii. Cele ce vor fi relatate fac parte din realitatea cea de toate zilele, din repetarea ei zilnică de aproape douăzeci şi şase de ani. E un mediu în care ne simţim, din păcate, în largul nostru. Altminteri, fiţi siguri, am avea o reacţie de respingere a acestui mod de viaţă care în nici un caz nu ne face mai breji în vicisitudinile peste care trecem din ce în ce mai posomorâţi şi mai trişti. Am ajuns în faza când nu ne mai interesează ceea ce ne înconjoară, pe lângă care trecem nepăsători, lucru grav, ţinând copiii de mână! Este vorba de mentalitatea noastră, pe care nici în ruptul capului nu vrem să o schimbăm, cu toate că stă în puterile noastre să renunţăm la ea, educându-ne, şi care, dacă nu o facem acum, va face ravagii pentru generaţiile care se văd la orizont.

Ca să nu fim învinuiţi că batem apa în piuă, să stăm drepţi şi să relatăm ce se întâmplă pe circa doi kilometri pătraţi în jurul Izvorului lui Din al Manii, din Poiana Colnic. E doar un mic „eşantion” din nepăsarea şi lehamitea care a pus stăpânire pe ţară în decursul unui deceniu şi aproape jumătate de comunism post-decembrist.

***
Ar trebui să ne scoatem căciula din cap când privim, cum ziceam şi alte dăţi, acest monument arhitectural (Izvorul lui Din al Manii), i-am putea spune, construit, după cum e încrustat cu dalta în piatră, în anul 1893. Ne gândim ce minte cu bătaie lungă avea acest pietrar, care l-a meşteşugit cu măiestrie artistică pentru a fi plăcut ochiului, ce îl priveşte de peste veacuri. Dar şi util din moment ce alimentează pe colniceni cu apă potabilă de-a lungul atâtor şi-atâtor ani.

Zidăria de piatră din acest monument e cioplită milimetric. Totul se îmbină frumos, rosturile fiind toate egale, iar brâul din rocă tare montată la partea de sus e lucrat fin, şmirgheluit am zice, ceea ce spune multe despre gustul estetic al acelor pietrari ce nu le era indiferent ce lăsau peste vremuri. Nişa din dreapta zidului ce înglobează izvorul este bine proporţionată, finisată fără cusur. Bolta peretelui dinspre răsărit adăposteşte o cruce de lemn (şi ea cioplită cu măiestrie) la care ne putem închina, spre slava acestor meşteri mari, ca ei să stea fericiţi printre stele pentru că aici, pe pământ, nu au făcut un lucru de mântuială! Ulucile de piatră din care se adapă vitele „atinse” de arşiţă includ în greutatea lor acel ceva care te face să nu te îndoieşti că nu vor rezista timpului şi ochiului nostru în căutare de frumos. Zidurile din preajma izvorului, adăugite ulterior, nu fac altceva decât să scoată în evidenţă superficialitatea alături de un lucru bine făcut. Cândva, pe terenul în pantă de deasupra izvorului, erau o masă şi scaune cioplite toate din piatră. Aici, din când în când, se odihneau străbunii noştri în zi de sărbătoare, dornici să mai schimbe câte o vorbă, având privirea aţintită înspre viitor. Fluviul timpului curgea peste ei ca şi izvorul de mai jos, ce umplea doniţele de lemn şi astâmpăra setea animalelor venite de la păscut. Peste această lume eternitatea îşi adăpa izvorul…

Astăzi, masa din piatră şi scaunele tot din rocă dură, nu mai sunt. Cineva, cu mână lungă şi fără un strop de educaţie, le-a schimbat locul în strâmtoarea curţii lui sângerând istoria. Interesant ar fi dacă un ştiutor de multă carte s-ar încumeta să desluşească cuvintele scrise, dacă nu ne înşelăm, în slavonă, pe piatra mare în care e fixată cişmeaua. Câte lucruri s-ar limpezi atunci! De-atâta sete bem apa izvorului din pumni şi mergem mai departe…
***
Mai spre vest este o clădire, plină şi ea de istorie, care astăzi este închiriată de o societate privată ce-şi desfăşoară aici activitatea comercială. Până mai ieri acest imobil a fost al membrilor Cooperaţiei de Consum Comarnic, a poienarilor de sus – cu alte cuvinte, dar actualmente, cum s-au întâmplat atâtea nelegiuiri după 1989, de a ajuns ţara pe mâna unor „oameni de bine” (!), este a unui… proprietar ce „a muncit” mult la nişte hârtii care, probabil, dovedesc, fără pic de teamă faţă de Dumnezeu, că tot ce a fost cândva al colnicenilor este astăzi al lui! Pomenim această clădire pentru că înainte de a fi a membrilor cooperatori ea a fost şcoală şi aici s-au instruit copiii poienarilor de sus şi care, unii dintre ei au ajuns departe. Adică au făcut carte multă devenind profesori, ingineri, farmacişti, doctori, istorici, generali şi colonei de armată, meseriaşi pricepuţi etc. Este peste puterea gândului de a înţelege cum casa care este a ta devine, într-o noapte oarbă a istoriei, a altcuiva…
Ca să punem punct acestui capitol în mod civilizat ar fi ca pe faţada principală a acestei clădiri să se monteze plăci de marmură pe care să fie menţionate personalităţile ce s-au ridicat de pe băncile acestei şcoli….
***
Istoria mai are „de suferit“ când, în acest perimetru de circa doi kilometri pătraţi, se sprijină pe Colţii de Nisip care au fost exploataţi cu sălbăticie, până la desfigurarea lor, în perioada comunistă şi post-decembristă. Pe pereţii lui din piatră se mai pot „citi” şi acum răngile şi târnăcoapele ale balastierei „23 August” – cât şi a altora în goana nebună de a mai „ciupi“ un ban imediat după evenimentele din 1989. Astfel, s-a scobit muntele până în inima lui în căutare de piatră şi nisip, distrugându-i-se înfăţişarea maiestuoasă de la Facerea Lumii.

Ca să fim drepţi până la capăt, toţi purtăm vina de a nu mişca un deget când vedem că se aruncă cu pietre în frumuseţile lăsate pe pământ de Dumnezeu. A fi indiferent pe lângă ce treci, e totuna cu faptul de a păşi prin vreme cu ochii minţii închişi. E acel genetic „nu mă interesează”, care ne-a dus astăzi să ne sfădim într-o sărăcie lucie, de parcă nu am face parte din acel rotund numit viaţă şi pentru care, iată, păşim acum prin istorie cu nostalgia visurilor neîmplinite.
***
Aici, deasupra drumului de acces spre Muchea Gâlmii, pe dâmbul nordic, cândva, IGO Sinaia a captat toate izvoarele din zonă într-un bazin din care se alimentează cu apă potabilă şi astăzi locuitorii din partea de sus a Poienii. Captările se află acum în administrarea Hidro Prahova-Sucursala Comarnic. I-aş sfătui pe cei bolnavi de inimă să nu le viziteze!

După cum arată zona captărilor, ne dăm seama de gradul nostru de civilizaţie. Este o adevărată rampă de gunoi, unde găseşti de la reziduurile menajere, trecând prin „raionul” plasticelor de tot felul, până la molozul rezultat din demolări. E inexplicabil cum şeful Sucursalei Comarnic ce gestionează şi administrează aceste captări şi care are domiciliul la circa 474 paşi de ele (dacă eşti mai plinuţ, iar dacă nu, la vreo 450 de paşi), nu le vizitează ca să ia măsurile ce se impun pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Nu este greu de imaginat că atunci când plouă apa „spală” aceste gunoaie, infiltrându-se în pânza freatică, unde sunt drenurile captărilor. Este greu de înţeles de ce nu se pune lacăt pe bariera de la drumul ce duce înspre captări! Dar ne dăm seama: ca să nu se pună rău cu cei care cară şi tot cară gunoaie la captări. Şi neluând atitudine, cum facem noi pentru binele celor din jur, nu se expune, nu-i zice nimeni nimic! Nici „fata” de la Mediu din cadrul primăriei nu scoate un deget pe geamul biroului ca „să simtă“ că timpul e adecvat deplasărilor în teren! Şi în felul acesta nu-i de mirare de ce am ajuns să ne plângem de milă de cum suntem, scoşi parcă în afara timpului.
***
Mai la vale de captări, pe drumul şi terenul din faţa clădirii, care cândva a fost şcoală, şi mai încolo, până la ulucile de piatră, găseşti tot felul de hârtii, gunoaie, peturi. Staţia de maxi-taxi e plină de praf, neîngrijită şi păstrează pe peretele ei din tablă doar două litere mari, roşii „R” şi „CON” (ne închipuim că altădată, probabil, scria „PRIMĂRIA COMARNIC”). Aici băltesc apele izvorâte de sub zidul de sprijin existent. În urma introducerii de către Hidro Prahova a ţevii prin care se va alimenta bazinul existent cu apă potabilă din „Valea lui Conci”, parte din drum, până la uluce, e mocirlos, societatea amintită uitând să cureţe noroiul şi să balasteze în totalitate carosabilul până la Izvorul lui Din al Manii. Se vede clar că aici nu avem de-a face cu o disciplină a lucrului bine făcut. Şi dăm din umeri, întrebându-ne cum mai suportă colnicenii o asemenea situaţie, când în gospodăriile lor este curat bec, cum se zice. La toate acestea le pun capac ambalajele depozitate, unde credeţi?, în firida de la izvor! Toată această lipsă de educaţie îşi pune deja amprenta, din păcate, pe generaţiile viitoare.
***
Întrebare: Domnule primar interimar, în faţa acestor locuri de lumini şi umbre, ca să nu vă tragă şi pe dumneavoastră în jos, ce măsuri credeţi că trebuie luate pe aceşti maxim doi kilometri pătraţi din teritoriul Comarnicului?
Răspuns: Aveţi dreptate în cele prezentate, iar problemele care se perpetuează în zonă trebuie privite din două direcţii. Şi anume: 1. Bazinele ce alimentează cu apă potabilă cartierul Poiana de Sus sunt în administrarea SC Hidro Prahova-Sucursala Comarnic, care are obligaţia protejării sanitare conform prevederilor legale în vigoare. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din zonă, împreună cu compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei, vom relua acţiunile de prevenţie pentru a nu avea probleme în ceea ce priveşte calitatea apei potabile. Mai mult decât atât, prin Master Plan-ul de apă şi canalizare la nivelul oraşului Comarnic am prevăzut o staţie la Emil Clinci care va pompa apa potabilă tratată la „Valea lui Conci” în bazinul de la Colţi, renunţându-se într-un final la izvorul vechi.
2. Legat de Izvorul lui Din al Manii, în perioada următoare se vor face lucrări de amenajare constând în captarea apelor de izvor şi preluarea lor prin tuburi metalice pentru deversare în vâlcelul existent. După aceea se vor executa lucrări de balastare şi asfaltare. Fac un apel la cetăţenii din zonă să nu mai arunce gunoaie în zona de protecţie a izvoarelor. Şi, ca să vin în sprijinul lor, voi monta containere şi coşuri stradale noi.

You may also like...

Leave a Reply