Şi „nonacţiunea“ este o faptă condamnabilă… Puterea locală ridiculizează personalităţile neamului!

Pentru autorităţile locale (organizatoare!) participarea la manifestările proprii ale oraşului Sinaia a devenit… opţională?

Noi am înţeles că politicienii locali sunt foarte ocupaţi cu „chestiuni arzătoare la ordinea zilei“ mai tot timpul şi,chiar dacă ar avea un moment de răgaz, oricum nu s-ar „risipi“ în chestiuni pe care le consideră prea mărunte pentru „prestanţa“ lor! Acest lucru este firesc, e normal pentru nişte personalităţi care au de luat decizii importante, care poartă pe umeri răspunderea cârmuirii unui oraş întreg! Inedit – şi greu de priceput pentru cei neiniţiaţi! – este modul în care se face ierarhizarea lucrurilor care merită atenţia aleşilor! A manifestările pentru care sunt dispuşi să-şi sacrifice (sau să aloce cu mărinimie?) câteva clipe, minute sau chiar ore din preţiosul lor timp. Care sunt oare acele valori intrinseci care le stârnesc interesul într-atât încât să-i facă să tresară? Sau, mai mult, să devină pentru un interval (mai scurt sau mai generos ca durată!) chiar participanţi activi – sau doar asistenţi colaterali ai vreunui eveniment?

INTRAREA ÎN DESUETITUDINE…

Nu ne referim aici la cine ştie ce mondenităţi, agape sau chestii fastuoase (deşi la un moment dat am avut impresia că se cam dedulciseră la… baluri!) organizate cu diverse prilejuri. Noi vorbim strict despre manifestările publice (sau „proprii“), cum le denumeşte administraţia noastră locală!), care apar în lista oficială aprobată anual de Consiliul local… Unul dintre aceste evenimente este şi comemorarea lui Badea Cârţan! Acesta avea loc, de obicei, cu mare fast, întîi la Cimitirul Şeţu – unde această mare personalitate a neamului este înmormântată. Apoi, alaiul se oprea la vreo cârciumă din oraş, pentru ca toată lumea să poată pătrunde mai adânc spiritul acestui eveniment! An de an aveam ca oaspete o delegaţie consistentă de entuziaşti locuitori din satul de obârşie al „dacului coborât de pe Columnă“ – Cârţişoara. Oamenii veneau îmbrăcaţi în portul tradiţional şi luau parte cu mare însufleţire la acest eveniment, dovedind, o dată în plus dacă mai era nevoie, că le pasă de acest notoriu personaj care merită aprecierea şi respectul nostru!

SURPRIZE CU UN GUST PREA AMAR…

Anul acesta însă am avut o surpriză cât se poate de neplăcută din partea autorităţilor locale. Deşi comemorarea lui Badea Cârţan era trecută negru pe alb pe lista de evenimente proprii ale oraşului ce a fost de curând aprobată de Consiliul local, evenimentul a fost cu desăvârşire ignorat de către întreaga conducere a urbei. Despre un meci de fotbal, dacă era vorba, şi tot s-ar fi adunat mai multă lume la mormântul lui Badea Cârţan din Cimitirul Şeţu. Hai să spunem că masele largi din Sinaia sunt oarecum ignorante cât priveşte astfel de evenimente. Deşi nu e cazul, pentru că totul depinde de publicitatea pe care autorităţile responsabile au datoria să o facă legat de organizarea acestui gen de festivităţi. Altădată câte o pagină întreagă – color – din BIS vestea cu destul timp înainte aniversarea acestui eveniment. Acum, nici o vorbă! Toată lumea, mâlc… N-am văzut nici urmă de reprezentant al autorităţilor, nici picior de consilier local măcar. Ar fi fost o chestie de onoare să ne facem datoria de a-i întâmpina cu un cuvânt de bun venit pe oaspeţii din Cârţişoara. Oamenii au plecat mâhniţi şi s-au jurat că n-or să mai vină la Sinaia niciodată! De unde era să ştie însă că puterea locală are cu totul alte interese în momentul de faţă şi n-are chef să-şi risipească timpul cu fleacuri, cum ar fi cinstirea per

You may also like...

Leave a Reply