Sinaia ar putea avea o cu totul altă înfăţişare, dar pentru asta e necesară schimbarea mentalităţii şi a… programului de lucru!

Atunci când e vorba despre deficienţele majore din salubrizarea (absolut empirică şi în majoritatea cazurilor dezastruoasă, mai ales dacă facem raportul calitate/preţ! al serviciilor prestate) pot fi suficiente imaginile! Dar nu avem intenţia de a ne repeta… Chiar dacă poate valora mai mult decât o mie de cuvinte, imaginea vreunui maldăr de gunoi din muţimea celor existente aproape permanent, de la un capăt la celălalt al oraşului, este aproape similară cu oricare alta; nu mai e nimic neobişnuit în această nedorită stare de fapt menit să atragă atenţia! Astfel de lucruri fac de multă vreme parte integrantă din peisajul sinăian cotidian, s-au împământenit… Dar, dacă tot vorbim de chestiuni rutiniere, de ce n-am putea deprinde unele ceva mai avantajoase pentru redarea unei minime şanse acestui oraş ca să nu se mai facă de râs în ochii tuturor? Mai ales ai turiştilor, de care avem atâta nevoie? După cum am constatat, ridicarea deşeurilor menajere din oraş se face de către societatea care asigură acest serviciu după un program foarte bine stabilit! Din nefericire acesta este întocmit în aşa fel încât pe tot cuprinsul Sinaiei maldărele de gunoi se adună şi zac neridicate exact în weekend, dând aspectului estetic al oraşului un farmec aparte! Toată lumea vrea ca să aibă liber în acest interval, însă există şi excepţii, mai ales dacă situaţia o cere! Şi aici ar ca fi cazul să se ia unele măsuri. Remedierea acestei situaţii mai mult decât neplăcute ar putea aduce beneficii aspectului estetic al oraşului; măcar în faţa celor care vin aici în calitate de turişti să nu ne mai facem de râs! Aşa cum şi la muzee sau la teatre se lucrează în weekend, poate şi cei de la salubrizare ar fi cazul să-şi revizuiască puţin atât programul cât şi atituninea! Ar fi oare un efort colosal?

You may also like...

Leave a Reply