Consiliul local, plătit din banii sinăienilor doar ca să „se supună“?

Trăim într-un stat de drept, deci Consiliul local reprezintă, fără doar şi poate, o instituţie cu o reală importanţă în bunul mers înainte în viaţa urbei noastre. Totodată este şi o instituţie bugetară. Cu alte cuvinte, e vorba despre un grup de oameni care sunt plătiţi din banii cetăţenilor ca să analizeze şi să aprobe prin vot o serie de acte normative legate de chestiunile edilitare din oraşul nostru. În ultimii ani însă, dinspre acest organism administrativ orăşenesc, bate către opinia publică un vânt de… stagnare. Consiliul local nu este o simplă „decoraţiune” în ceea ce înseamnă ansamblul administraţiei sinăiene. Dar, după cum rezultă din activitatea fructuoasă a acestuia, se pare că, în mare măsură avem de-a face cu o atitudine pur şi simplu de faţadă. Cu anumiţi aleşi locali care se duc într-un loc şi, în loc să facă ce trebuie, fac ceea ce li se spune de către cei pe mâna cărora au încăput acum destinele oraşului. Şi toate astea pe banii sinăienilor pentru că aceştia sunt cei care plătesc remuneraţia pentru membrii Consiliului local. Departe de noi tendinţa de a cădea în polemici şi în atitudini critice ieftine. Deja nu mai e vorba de folosirea unor sintagme care să exprime plastic faptul că puterea locală are un cuvânt clar de spus atunci când se votează anumite proiecte de hotărâre la care unii sau alţii au diverse contribuţii ori le apreciază foarte mult conţinutul. Vorbeam mai demult de un consiliu al marionetelor. Ei bine, nu mai facem asta. Întrebarea noastră este următoarea: dacă tot nu foloseşte aproape niciodată dreptul de veto majoritatea din Consiliul local, de ce mai bate drumul până la sala de şedinţe? Probabil ca să-şi ia indemnizaţia de şedinţă? De curiozitate, în acest mandat 2012-2016, câţi dintre consilierii locali au luat în atenţie şi studiat vreo problemă cetăţenească şi au avut o iniţiativă în acest sens? Chit că propunerea iniţiată de ei ar fi fost respinsă de conducerea oraşului sau amânată. Deci, ne întrebăm sincer, de ce-i plătim pe aceşti oameni? Ar trebui să lucreze în slujba cetăţeanului. Nu să se ducă şi să spună „da, suntem prezenţi” şi „da, suntem de acord” în mod automat la nişte lucruri pe care puterea locală le impune cu atitudinea ei persuasivă.

Totul, acolo, este o rutină, o birocraţie şi, de ce să nu o spunem, în mare parte, o supunere faţă de vrerea puterii locale. Îi mai pasă cuiva de nevoile cetăţenilor? Sau, reformulat, este dispus vreun consilier local să aducă pe tapet o iniţiativă personală legată strict de vreo problemă edilitar-cetăţenească? În ultimii ani parcă n-am văzut aşa ceva.

You may also like...

Leave a Reply