Reabilitările de drumuri, în continuare pe agenda de lucru a conducerii oraşului

asfaltari comarnic

– „Ne scufundăm cu totul în noroaie!”, este corul disperării cetăţenilor care locuiesc pe uliţele şi drumurile neasfaltate sau betonate ale Comarnicului. E un strigăt de mânie că în cei douăzeci şi şase de ani postdecembrişti, administraţia locală, „de-a lungul” atâtor primari, n-a reuşit să modernizeze căile de acces ale oraşului. E un ţipăt de durere sufletească şi a celor care ajunşi la limita răbdării, nu pot înţelege de ce nu s-a făcut întâi canalizarea oraşului (care „a măcelărit” toate drumurile!) şi apoi să fi fost asfaltate sau betonate aceste căi de acces prin cartiere. Adică nu construieşti o casă începând cu… acoperişul! Se ştie şi asta, la nivel de ţară, că şi prin acest „procedeu” unii din sistem, după care aleargă acum DNA-ul, au făcut cefe groase, palate, vile prin România şi ţări străine, asigurându-şi pe viaţă existenţa lor cât şi a copiilor lor, în timp ce majoritatea românilor nu au după ce bea apă. Poate, cine ştie?, ne vom trezi şi vom gândi mai mult anula cesta când ne vom afla în cabinele de vot. Primăria Comarnic nu stă cu mâinile în sân când, iată, vine primăvara şi se „dezmorţesc” drumurile comunale. Nu putea cu Sectorul de gospodărie să se satisfacă toate cerinţele justificate ale cetăţenilor de prin cartiere şi de aceea primarul interimar a încredinţat o bună parte din lucrările de balastare a drumurilor, firmei Florisimintex SRL. A mai tras de mânecă şi pe cei de la şantierul ce execută canalizarea oraşului pentru a pune la dispoziţia primăriei un cilindru compactor care să taseze molozul şi balastul împrăştiat pe străzile mustind de noroaie. În felul acesta a amenajat în cartierul Ghioşeşti tronsonul de stradă, pe porţiunea „Pensiunea Comarnic” – Purcaru Sorin, „îngropând” aici circa 60 de tone de agregate de râu şi moloz.
***
Suntem tot în cartierul Ghioşeşti unde se fac lucrări de balastare a drumului pe porţiunea „Titosu” – Valea Mesteascănului şi unde s-au transportat de la Breaza şi consumat „cam 250 de tone de moloz”, ne asigură viceprimarul Costel Petre. „Poate ne daţi la ziar că nu facem treabă!”, „mă ameninţă” Terecoasă Viorel, salariat în cadrul Sectorului de gospodărie al primăriei care se opreşte pentru o clipă pentru a-şi trage răsuflarea. Se porneşte cilindrul compactor pentru „a fixa” definitiv pe drumul înnoroiat molozul transportat de la Breaza. Parte din localnici care sunt pe acasă (Soarele e sus, în moalele cerului) ne întâmpină, mulţumiţi într-un fel, că primăria s-a gândit la şi la ei. „Era neceară balastarea drumului, că de nu ne înghiţea noroiul!”, intervine domnul Tismănarul Vasile, Ghioşeşti 210. „Îi taie” vorba Viorel Oancea, Ghioşeşti 110: „Nu e bine aşa că nu-i asfaltat!… Venea primarul Botoacă şi de vreo cinci ani ne tot promitea: „Lasă, nea Viorele, că ai să vezi! În curând vei avea asfalt pe drum”. Minciuni de-ale politicienilor de care ne-am cam săturat!” Domnul Turea Nicolae, Ghioşeşti 192: „Cei cu canalizarea au făcut drumul praf şi pulbere. Noroc cu primăria că îl mai balastează, că altminteri trebuia să sărim gardurile prin grădini ca să ajungem în centru”. Doamna Sora Georgeta, Ghioşeşti 169: „Vă rog să mă credeţi, mă duc la serviciu încălţată cu galoşi. E ceva de speriat ce-au ajuns drumurile asta. Parcă au fost bombardate!”  Mă uit la chipul femeii care încă nu vrea „s-o cotească” înspre bătrâneţe. Câte o mai fi tras prin viaţa asta mergând pe drumurile acestea pe care istoria nu le refuză să le păstreze în memoria ei, acum, când mii şi mii de maşini luxoase, de ultimă generaţie aproape, n-au loc să circule în weekenduri pe Valea Prahovei! Domnul Piciorea Traian, Ghioşeşti 137: „Zidul de sprijin” (care susţine drumul) l-a făcut numai, uitaţi-vă dumneavoastră, (şi măsoară cu ruleta) de 6,30 m.l. şi trebuia până aici, de 10,5 m.l.” (Şi „se înfige“ parcă în pământ stabilind distanţa pe care era necesar să se construiască zidul de sprijin). „Ehe,… Bălănică!…”, şi clatină din cap, iar ochii îi devin mari şi iuţi, semn că fostul şef al sectorului de gospodărie şi-a lăsat „amintiri frumoase” şi pe aceste meleaguri. Iată-l şi pe „nea Titi al lui Dimonu”, cum îi zic comărnicenii. În cartea de identitate sigur e trecut Iordache Ion, Ghioşeşti 128. E în mijlocul bătăturii croit din timp şi din piatră. Parcă şi soarele de amiază se sprijină în două raze pe umerii lui. Gospodar de vază al Comarnicului, a fost unul din cei mai de seamă crescători de animale. Nu s-a dat bătut în viaţă chiar dacă necazurile, de-a lungul vremurilor, nu l-au slăbit din cleştele lor de oţel. Are 82 de ani şi vorbele lui cad ca o sentinţă definitivă: „E bine ce faceţi, fraţilor!” Şi simt cum privirea lui de veacuri ne însoţeşte neclintită şi dincolo de poartă…

You may also like...

Leave a Reply