Cu ce ne mai lăudăm la început de secol XXI? Un punct forte al edililor sinăieni: calitatea în construcţii

Foarte puţin probabil că puterea locală va ezita ca la alegerile locale din vară să folosească drept „artilerie grea“ pentru impresionarea electoratului hărnicia de care a dat dovadă pentru repararea străzilor oraşului. Pentru că Sinaia nu este nicidecum formată doar din cele trei bulevarde centrale pe care puterea locală s-a opintit din greu atâţia ani să le toarne asfalt… Mai mult, la alegerile trecute sinăienilor li se spunea cu mare aplomb, că peste 70 la sută din străzile oraşului sunt gata reparate şi refăcute, pentru că o staţiune ca a noastră e important să aibă aşa ceva, iar sinăienii merită acest lucru! Nu ştim cum au ajuns edilii noştri să calculeze acest procent, dar cert este că dădea excelent în ochii sinăienilor cu drept de vot! S-o fi lucrat la reparaţiile de străzi, nu zicem nu! Însă, tocmai aici este marea problemă… Spre exemplu şi la strada din imagine s-a lucrat (nu spunem care, lăsăm pe bravii noştri edili să dezlege misterul!). S-au pus borduri noi, s-a refăcut pavajul din piatră cubică de pe trotuare şi, bineînţeles, s-a turnat un covor asfaltic de-a lungul carosabilului. Bombardamentul dacă ar fi lovit-o, şi tot nu arăta în halul în care arată astăzi, după numai câţiva ani de la terminarea lucrărilor, care au însemnat cheltuirea, mai precis risipirea banilor sinăienilor. Şi tocmai de asta ne e teamă! De calitata lucrărilor. Să spunem că nu ştim ce firmă a lucrat la repararea acestei străzi şi nici nu ne interesează. Problema e că aceeaşi societate de construcţii a muncit cu mare abnegaţie la refacerea centrului oraşului. Dacă în primul caz a lucrat la calitatea la care se vede, ar trebui să credem oare că brusc şi-a revenit şi în centru a lucrat la o calitate corespunzătoare? Ce ne facem dacă peste doi, trei ani bulevardele centrale vor arăta la fel ca strada din imagine?

You may also like...

Leave a Reply