Ghiftuirea electoratului, reţeta unui succes garantat?

Deşi mai e destul timp până la începerea oficială a campaniei electorale puterea locală îşi vede în continuare nestingherită de acţiunile ei de acaparare a unui cât mai mare capital de imagine din partea electoratului sinăian. Nu numai că organizarea de evenimente cu pronunţat caracter de propagandă electorală se intensifică pe zi ce trece, mai mult, acum, acestea se pare că s-au diversificat într-o gamă foarte cuprinzătoare. În plus de asta, metodele de lucru ale puterii locale evoluează odată cu timpurile în încercarea de a se adapta cât mai bine cerinţelor actuale. Banala sacoşă electorală, pe care anumite categorii de oameni o aşteptau cu sufletul la gură – de parcă un litru de ulei şi un kilogram de mălai le-ar fi ţinut de foame patru ani – se pare că în curând va fi de domeniul trecutului. Acum se pune accentul pe metode de convingere mult mai rafinate a celor cu drept de vot. Spre exemplu, se fac excursii tematice, bineînţeles gratuite, în diverse puncte de atracţie turistică, aflate la mai mică sau mai mare distanţă de Sinaia. Aceste pelerinaje organizate de politicienii care-şi doresc un nou mandat la cârma oraşului au ca invitaţi persoane alese pe sprânceană şi înscrise pe liste atent întocmite, ca să nu apară erori nedorite şi mai ales „intruşi” de care nu e nevoie. Bineînţeles, cu aceste ocazii nu lipsesc nici prânzurile copioase, la rândul lor tot gratuite! Mai nou, am aflat din surse sigure că un partid politic din Sinaia a devenit foarte generos cu împărţirea unor bonuri valorice către anumite categorii de sinăieni cu drept de vot, astfel încât la alegerile locale din vară aceştia să nu uite cine le vrea binele. Şi, ca să mai rupă din monotonia acestei existenţe cenuşii, o anumită parte a electoratului a început să fie invitată cu diferite prilejuri, sub anumite pretexte, la diverse mese / chermeze cu un meniu din ce în ce mai consistent, ca să nu-i spunem îmbelşugat. Deşi nimeni nu va recunoaşte, toată treaba miroase foarte puternic, de la mare distanţă, a campanie electorală mascată, ceea ce contravine legilor în vigoare! Folosim acest prilej pentru a le reaminti politicienilor că este ilegal să facă propagandă electorală în afara perioadei de campanie stabilită de lege. În plus, tot legea reglementează şi modul în care acţiunile propagandistice se pot desfăşura, pomenile electorale de orice fel fiind la rândul lor interzise prin lege. Se pare chiar că anul acesta partidele politice nu vor mai avea posibilitatea să folosească decât o sumă limitată de bani pentru a-şi face publicitate electorală. Iar dacă suma pe care am auzit-o vehiculându-se – şi anume 10.000 de lei – este adevărată, atunci situaţia se cam schimbă, pentru că în urma unui calcul sumar rezultă că aceşti bani n-ar ajunge decât poate pentru afişe sau flayere promoţionale de campanie…

You may also like...

Leave a Reply