Reabilitare termică sau „recensământ” electoral?

Prima din noianul de promisiuni electorale cuprinse în cărţulia colorată pusă la dispoziţia alegătorilor sinăieni înaintea alegerilor locale din 2012 se referea la reabilitarea termică a blocurilor din oraş. Era vorba de „demararea în forţă” a anvelopării termice a blocurilor de locuinţe, urmând ca astfel de lucrări să beneficieze toate blocurile construite după anul 1950. Promisiunea suna foarte frumos, dar realitatea a fost, de fapt, aşa cum de altfel ne şi aşteptam, cu totul alta… Până în prezent, cu chiu cu vai, după ani de „muncă asiduă” şi mult tărăboi, abia s-a reuşit anveloparea termică a celor două blocuri turn. Iată însă că politicienii puterii locale şi-au dat seama de faptul că acest subiect rămâne în continuare un potenţial aducător de capital de imagine şi de aceea, mai nou, au venit „în întâmpinarea” sinăienilor cu drept de vot cu o ofertă cât se poate de tentantă. Asta, deşi majoritatea celor care locuiesc în imobile de tip condominii (blocuri de locuinţe) şi-au executat singuri, pe banii lor, lucrările de izolare termică a apartamentelor. În marea ei generozitate Primăria oraşului Sinaia oferă posibilitatea reabilitării termice a blocurilor prin implementarea unui proiect pentru care există şi fonduri provenite de la Uniunea Europeană, proprietarii urmând să plătească doar 10% din costul lucrării, restul fiind asigurat din fondurile menţionate. În cazul în care într-un apartament se desfăşoară activitate economică de către o societate comercială atunci aceasta va achita 40% din totalul facturii lucrărilor. Această manevră abilă a puterii locale vrea să lase impresia că acesteia îi pasă într-adevăr de reabilitarea termică a blocurilor şi vine astfel în sprijinul cetăţenilor. Asta deşi e clar că toată treaba nu este altceva decât o nouă momeală electorală. Mai mult decât atât, de data asta este necesar acordul scris a două treimi din totalul proprietarilor. Deci, mai marii noştri vor şti exact cine a semnat că este de acord, vor şti adresa, vor şti numele, lucruri absolut utile dacă ne gândim că suntem în prag de alegeri locale. Un alt lucru interesant – în afară de faptul că decizia respectivilor proprietari va fi ireversibilă – este şi termenul pentru înscriere. Acesta are ca limită data de 7 aprilie 2016. Dar de la înscriere şi până când proprietarii se vor vedea cu apartamentele anvelopate termic e o distanţă mare ca timp chiar dacă puterea locală n-ar tărăgăna în nici un fel lucrurile. Dar, de fapt, este foarte important ca să fie întocmite listele respective până în campania electorală, nu-i aşa domnilor politicieni?

You may also like...

Leave a Reply